Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O serie neagră care afectează constructorul american de avioane continuă - după o cală de marfă deschisă, o uşă smulsă, un reactor în flăcări - cu un tobogan de urgenţă.

Vineri, avionul de linie s-a întors din drum după decolare, după ce piloţii au simţit că o vibraţie neobişnuită a zguduit avionul de tip Boeing 767, înregistrat ca fabricat în 1990.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Administraţia Federală americană a Aviaţiei (FAA) a confirmat versiunea companiei, care precizează că piloţii au primit o alertă cu privire la toboganul de urgenţă de pe partea dreaptă a avionului.

La bordul aeronavei se aflau 176 de pasageri, doi piloţi şi cinci membri ai echipajului.

Delta Airlines dă asigurări că le-a găsit alt zbor către California tuturor pasagerilor.

Avionul a fost scos din uz pe perioada unor verificări.

Toboganul era, în continuare, de negăsit.

”Cum nimic nu este mai important decât siguranţa clienţilor noştri şi personalului nostru, echipajele Delta şi-au pus în aplicare formarea aprofundată şi au urmat procedurile pentru a se întoarce pe Aeroportul JFK la New York”, a anunţat într-un comunicat compania aeriană.

Spre deosebire de alte modele, avionul de tip Boeing 767 a fost cruţat  de seria de incidente.

În ianuarie, doar avionul de mediu curier Boeing 737 Max era vizat de o invstigaţie a FAA şi poliţiei federale (FBI).

În prezent, avioanele de lung curier de tip Boeing 777 şi Boeing 787 Dreamliner sunt de asemenea vizate.

Un avertizor de integritate din interiorul constructorului american de avioane şi-a exprimat îndoiala cu privire la viabilitatea procesului de asamblare a acestor două tipuri de aeronavă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.