Roata din faţă a unui avion de pasageri Boeing 757 operat de Delta Air Lines, cu 190 de persoane la bord, s-a desprins şi s-a rostogolit în timp ce avionul se pregătea pentru decolare de pe aeroportul internaţional din Atlanta, a anunţat Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA), relatează Reuters.
Potrivit unei notificări preliminare a FAA, care documentează desprinderea trenului de aterizare din faţă al avionului 757, niciunul dintre cei 184 de pasageri şi şase membri ai echipajului aflaţi la bord nu a fost rănit în incident, care a avut loc sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson. În raport se precizează că aeronava se alinia şi aştepta să decoleze când "roata din faţă s-a desprins şi s-a rostogolit în josul dealului".
Avionul fusese programat pentru un zbor spre Bogota, Columbia, când a avut loc incidentul, iar un purtător de cuvânt al companiei Delta a declarat că pasagerii au fost îmbarcaţi pe un avion de înlocuire, potrivit New York Times, care a dezvăluit povestea marţi seara. Ziarul a precizat că Boeing a refuzat să comenteze şi a direcţionat întrebările către compania aeriană. FAA a declarat pentru ziar că îşi continuă investigaţia asupra incidentului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Incidentul a survenit pe fondul sporirii controalelor asupra producătorului Boeing din partea autorităţilor federale de reglementare, după ce, la începutul acestei luni, un panou de fuselaj s-a desprins în timpul zborului unei aeronave Boeing 737 MAX 9, pilotat de compania Alaska Airlines. Aeronava era nou-nouţă, intrată în uz de numai 8 săptămâni. Nimeni nu a fost rănit grav în urma incidentului, dar FAA a consemnat la sol 171 de aparate MAX 9 după incidentul din 5 ianuarie.
De atunci, agenţia a recomandat companiilor aeriene care operează avioane Boeing 737-900ER să inspecteze siguranţele de uşă de pe aceste avioane pentru a verifica fixarea lor, după ce unii transportatori au raportat că au găsit şuruburi slăbite în timpul inspecţiilor .
CITEȘTE ȘI Un nou incident cu un avion Boeing. O aeronavă cargo a companiei Atlas Air a aterizat de urgenţă după un incendiu la motor - VIDEO
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.