Autorităţile din Minneapolis au publicat joi un videoclip în care este prezentată uciderea unui bărbat de culoare miercuri de către Poliţia acestui oraş unde George Floyd a murit în 2020. Familia a cerut să facă lumină privind circumstanţele dramei, potrivit AFP.
Amir Locke, un tânăr afro-american în vârstă de 22 de ani, a fost ucis atunci când o echipă de intervenţie a Poliţiei din Minneapolis a descins într-un apartament din această metropolă din nordul SUA, puţin înainte de ora 7.00, miercuri, a anunţat cotidianul local Star Tribune.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Videoclipul asaltului, publicat joi seară, arată poliţişti care deschid uşa locuinţei cu o cheie, intră şi îşi anunţă prezenţa înainte de a se îndrepta către camera în care bărbatul era pe canapea, sub pătură. Acesta îşi revine uşor, cu un pistol în mână şi un poliţist deschide focul.
Într-un comunicat, autorităţile au afirmat că „aproape nouă secunde după intrarea lor, agenţii s-au confruntat cu un bărbat înarmat cu un pistol îndreptat în direcţia poliţiştilor”. „În acel moment, au fost trase focuri de armă şi bărbatul a fost atins”, continuă comunicatul care precizează că acest din urmă a murit în urma rănilor la spital.
Acest raid al Poliţiei ar fi legat de un caz care este cercetat în oraşul vecin St. Paul, dar care nu l-ar implica pe Amir Locke, potrivit Star Tribune care citează anonim trei surse diferite, din cadrul mai multor unităţi de Poliţie.
Cotidianul a precizat că Poliţia a comunicat prin radio înainte de descindere că aceasta va fi făcută cu mandat, care autorizează forţele de ordine să pătrundă în locuinţă fără să anunţe.
„Vom continua să insistăm pentru răspunsuri în acest caz, pentru ca familia lui Amir, în doliu, să poată obţine o concluzie”, a afirmat, într-un comunicat transmis AFP, celebrul avocat Ben Crump, care a apărat şi familia lui George Floyd şi care a anunţat că apără interesele familiei lui Amir Locke.
Pe 25 mai 2020, Derek Chauvin, agent al Poliţiei din Minneapolis şi-a ţinut genunchiul pe gâtul lui George Floyd timp de 10 minute, indiferent la intervenţiile trecătorilor şi ale protestelor bărbatului afro-american. Scena, filmată şi difuzată online, a declanşat imense manifestaţii contra rasismului şi violenţelor poliţiştilor din Minneapolis în toată ţara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.