Stephen Bannon, care ocupă poziţia de strateg şef al preşedintelui Donald Trump după ce a plecat de la conducerea publicaţiei online Breitbart News, a catalogat presa americană drept opoziţie pentru Casa Albă. De asemenea, aliatul miliardarului republican a recomandat instituţiilor de presă tradiţionale ”să-şi ţină gura închisă” în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, transmite BBC.
De asemenea, strategul şef a declarat într-un interviu pentru NY Times că instituţiile de presă tradiţionale au fost umilite de eşecul anticipării victoriei lui Donald Trump.
Organizaţiile media s-au ciocnit cu reprezentanţii de la Casa Albă cu privire la dimensiunea mulţimii care a asistat la ceremonia de învestire de la Capitoliu. Preşedintele Trump chiar a încercat să pună presiune pe o agenţie guvernamentală, pentru a obţine dovezi care să sprijine afirmaţiile sale cu privire la prezenţa a un milion sau un milion şi jumătate de oameni pe National Mall.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Alte publicaţii au ridicat semne de întrebare cu privire la acuzaţiile lansate de miliardarul american cu privire la milioane de voturi ilegale, prin care a pierdut votul popular în faţa democratei Hillary Clinton.
”Presa ar trebui să fie ruşinată şi umilită, ar trebui să-şi ţină gura închisă şi să asculte pentru un moment. Mass-media de aici este opoziţia noastră... nu Partidul Democrat. Ei nu înţeleg nici până acum de ce Donald Trump este preşedintele Statelor Unite”, a declarat Stephan Bannon.
În timpul interviului, acesta a făcut referire în special la publicaţiile mainstream sau de elită, menţionând New York Times şi Washington Post.
Jurnaliştii NY Times au notat că strategul şef a vorbit într-un mod direct, dar a utilizat un ton al vocii calm, presărat cu o doză de injurii pentru presa neagreată de Casa Albă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.