Ucrainenii ortodocşi au participat în Ajunul Crăciunului la slujbe de Crăciun, odată cu Occidentul, pentru prima oară în istoria Ucrainei, într-un semn de sfidare a Moscovei, la aproape doi ani de la invazia rusă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ne rugăm pentru sfârşitul războiului. Ne rugăm pentru victorie”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Pentru pace, pentru dreptate”, a continuat el, în faţa maiestuoasei mănăsttiri care era, până la sfârşitul lui 2022, sediul Primatului Bisericii Ortodoxe ucrainene subordonate Moscovei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”ODATĂ CU ÎNTREAGA LUME”

Este pentru prima oară în istoria modernă a Ucrainei când credincioşi ortodocşi sărbătoresc Crăciunul în acelaşi timp cu catolicii, dar şi cu ortodocşii din România, Grecia şi Bulgaria, la 25 decembrie şi nu la 7 ianuarie în calendarul civil, aşa cum era tradiţia până acum.

Biserica Ortodoxă rusă a păstrat pentru sărbătorile religioase veciul calendar iulian, decalat cu 13 zile.

”Vrem cu adevărat să sărbătorim această sărbătoare într-un nou mod. Este o sărbătoare a întregii Ucraine, a Ucrainei noastre independente”, declară o ucraineancă.

”Ar trebui cu adevărat să sărbătorim Crăciunul odată cu întreaga lume, departe, foarte departe de Moscova”, adaugă ea.

”ABANDONAREA MOŞTENIRII RUSE”

În iulie, Volodimir Zelenski a oficializat mutarea sărbătorii Crpciunului de la 7 ianuarie la 25 decembrie, o decizie care a făcut parte dintr-o serie de măsuri luate de Ucraina pentru a se distanţa de Rusia.

Textul adoptat de deputaţii ucraineni explica atunci că ucrainenii vor ”să-şi trăiască propria viaţă, cu pripriile lor tradiţii, propriile sărbători”.

Acesta este un mijloc, potrivit textului, ”de abandonare a moştenirii ruse care impunea sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie”.

Legea din iulie ilustrează astfel prăpastia care s-a căscat între bisericile de la Kiev şi Moscova de mai mulţi ani, adâncită de invazia Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Biserica Ortodoxă ucraineană, care s-a aflat timp de mai multe secole sub tutela religioasă a Rusiei, s-a declarat autocefală şi independentă de Patriarhia de la Moscova în 2019.

În mai 2022, Biserica ucraineană rămasă credincioasă Moscovei şi-a declarat, la rândul său, independenţa, după ce patriarhul rus Chiril şi-a exprimat susţinerea faţă de războiul lui Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.