Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat luni că Ucraina este dispusă să lucreze la un acord care să permită tranzitul gazelor pe teritoriul său către Europa de Vest, dar a exclus orice extindere a acordului existent cu Rusia, relatează Reuters.
Şmîhal a făcut declaraţia în acest sens pe Telegram, după ce a discutat cu prim-ministrul slovac Robert Fico, în condiţiile în care unele ţări europene îşi intensifică eforturile de găsire a unei soluţii pentru aprovizionarea cu gaze.
Cu două săptămâni înainte de expirarea acordului de tranzit de gaze cu Rusia, Şmîhal a declarat că Ucraina este dispusă să discute despre tranzitul de gaze de orice origine, cu excepţia celor ruseşti.
„În acest sens, dacă Comisia Europeană abordează oficial Ucraina cu privire la tranzitul oricărui alt gaz decât cel rusesc, în mod firesc vom discuta şi suntem pregătiţi să ajungem la un acord adecvat”, a declarat Şmîhal.
„Am subliniat că acordul Ucrainei cu Rusia privind tranzitul de gaze se încheie la 1 ianuarie 2025 şi nu va fi prelungit”, a reconfirmat premierul ucrainean.
Şmîhal a spus că s-au făcut deja multe eforturi în ultimii ani, împreună cu ţările UE, „pentru a asigura aprovizionarea fiabilă cu gaze şi pentru a preveni utilizarea oricărui tip de energie ca armă”.
Ucraina, blocată într-un război de aproape 34 de luni cu Rusia, a spus clar de luni de zile că nu va prelungi acordul de tranzit al gazelor cu Rusia.
Slovacia şi alte ţări care primesc gaze din Rusia, transportate prin conductele din Ucraina, poartă discuţii pentru a încerca să evite oprirea acestor fluxuri atunci când acordul expiră.
CITEȘTE ȘI Unii cetăţeni din Transnistria ar putea fi aduşi pe teritoriul controlat de Chişinău, în cazul unei crize umanitare în regiunea separatistă generate de criza energeticăÎnainte de discuţia dintre cei doi prim-miniştri, Fico declarase că menţinerea tranzitului de gaze nu este doar o chestiune bilaterală pentru vecinii Ucrainei, ci o problemă pentru întreaga UE. Fico a declarat săptămâna trecută că urmăreşte să asigure continuarea livrărilor din est pentru a evita plata unor taxe de tranzit mai mari de la alţi furnizori. Slovacia are un contract pe termen lung cu gigantul rus Gazprom.
Ministrul slovac al economiei, Denisa Sakova, a declarat anterior la Bruxelles că ţările şi companiile europene au o cerere combinată de aproximativ 15 miliarde de metri cubi de gaz rusesc anul viitor prin Ucraina şi sunt în discuţii pentru a asigura noi livrări.
Slovacia speră că un acord ar putea acoperi livrările de gaze pentru doi sau trei ani.
UE şi-a stabilit obiectivul de a nu mai utiliza combustibili fosili din Rusia până în 2027.
Unele ţări UE din Europa de Est iau în considerare asigurarea unor livrări din Azerbaidjan, care ar putea tranzita Ucraina, însă nu s-a încheiat încă niciun acord.
Oficialii ucraineni au sugerat că gazoductele existente ar putea fi utilizate pentru a transporta gaze furnizate de un alt stat decât Rusia.
Moldova, micul vecin de la vest al Ucrainei, a purtat, de asemenea, discuţii pentru a se aproviziona de la Gazprom şi, având în vedere expirarea iminentă a acordului de tranzit, ia în considerare asigurarea gazului rusesc prin Turcia, Bulgaria şi România, însă Gazprom pune condiţii aparent inacceptabile.
CITEȘTE ȘI Premierul Dorin Recean va cere joi în Parlamentul de la Chişinău instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic, din cauza situaţiei din Transnistria / Riscul unei crize de energie electrică şi şantajul Gazprom
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.