Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a declarat că întreaga ţară se află ”sub stres constant”, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem sub stres constant din 24 februarie, iar situaţia nu se schimbă”, a afirmat Olena Zelenska

Zelenska a spus că guvernul îi ajută pe ucraineni să obţină ajutor în ceea ce priveşte sănătatea lor mintală şi este asistat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)

”Avem nevoie de ajutor de la experţi şi de aceea am abordat OMS, care ne ajută cu ajutor psihologic”, a continuat ea.

Olena Zelenska, care este cunoscută pentru că este discreţia sa, a discutat şi despre recenta apariţie în revista Vogue. Ea a spus că a fost o oportunitate imensă de a vorbi despre Ucraina.

”Milioane de oameni au citit Vogue şi să vorbesc direct cu ei a fost datoria mea. Iar asta a fost o experienţă interesantă”, a precizat Prima Doamnă a Ucrainei.

”Când viaţa este liniştită, nu sunt obişnuită să mi se acorde atenţia. Toată lumea se luptă în prima linie, este vorba de muncă şi eu trebuie să îmi fac treaba”, a adăugat ea.

Săptămâna trecută, Zelenska a găzduit un summit al Primei Doamne, la care au participat soţiile mai multor lideri mondiali. În timpul întâlnirii, au discutat despre războiul din Ucraina şi despre asistenţa necesară.

”Primele doamne nu au oportunităţile de a influenţa politic, dar avem o influenţă emoţională. Ne înţelegem, ne simţim”, a spus ea.

Zelenska a mai spus că necesitatea ca ţara şi oamenii să continue să funcţioneze este foarte importantă.

”Ţara trebuie să supravieţuiască, ţara trebuie să păstreze o anumită formă de normalitate. Chiar şi soldaţii le spun prietenilor să meargă să bea o cafea, să vadă un film, să se bucuri de liniştea pe care o au. Suntem aici în prima linie pentru a vă oferi acea pace”, a subliniat ea.

”Este un echilibru foarte delicat. Deci, dacă cineva ar putea spune că Kievul este un oraş complet paşnic, ar fi o iluzie. Am avut mai multe atacuri cu rachete, dar ţara trebuie să continue. Afacerile trebuie să continue să funcţioneze. Ţara funcţionează şi nu ar trebui să se oprească. Nu există viaţă fără dezvoltare - trebuie să continuăm să ne dezvoltăm”, a conchis Zelenska.

Afirmaţiile Olenei Zelenska vin la câteva ore după ce au fost înregistrate mai multe atacuri cu rachete în ţară, inclusiv în regiunea Kiev.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.