Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată în vizită sâmbătă în Ucraina, a spus că „speră” că negocierile de aderare ar putea fi deschise în acest an între Kiev şi Uniunea Europeană, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană”, a spus Metsola, care s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski la Lviv (vest).

„Sunt impresionat de ritmul în care Rada Supremă (Parlamentul ucrainean) şi guvernul avansează cu candidatura la UE”, a adăugat oficialul maltez, care face a doua vizită în ţară de la începutul războiului.

UE a acordat Ucrainei statutul de candidat în iunie anul trecut, la patru luni după lansarea ofensivei ruse.

Următorul pas pe drumul lung şi dificil de integrare în Uniune este deschiderea negocierilor de aderare, decizie care trebuie luată de statele membre în unanimitate după o propunere a Comisiei. Pentru aceasta, Ucraina trebuie să realizeze reforme pentru a îndeplini criteriile UE pentru statul de drept şi democraţie.

„Ucraina îşi propune să finalizeze implementarea recomandărilor Comisiei Europene cât mai curând posibil şi să înceapă negocierile de aderare la UE în acest an”, a asigurat Volodimir Zelenski într-un mesaj publicat pe Telegram după întâlnirea sa cu Metsola, căreia i-a mulţumit pentru sprijin. 

Oficialul european, care s-a întâlnit şi cu preşedintele Parlamentului ucrainean Ruslan Stefantchouk, precum şi cu procurorul general al Ucrainei Andriy Kostin, a cerut, de asemenea, „sancţiuni sporite împotriva Rusiei şi eliminarea eventualelor lacune”.

Ea a promis să „continue să solicite statelor membre să furnizeze toate echipamentele militare necesare, muniţia şi sistemele de apărare de care Ucraina are nevoie pentru a câştiga” războiul, spunând că ţările UE „ar trebui să ia în considerare cu seriozitate furnizarea de avioane de luptă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.