Ucraina cere ambasadelor din Occident care au fost închise miercuri de frica unor bombardamente ruseşti să nu alimenteze tensiunile şi subliniază că ameninţarea unor atacuri ruseşti este ”zilnică” în ţară de la începutul invaziei ruse, relatează AFP.
Cel puţin cinci ambasade din Occident - ale Statelor Unite, Spaniei, Italiei, Ungariei şi Greciei - au anunţat că se închid temprar miercuri din cauza unei ameninţări ale unor atacuri aeriene, în contextul unei retorici tot mai dure a Rusiei.
Atacuri aeriene cu drone şi rachete - uneori masive - au loc aproape zilnic la Kiev de săptămâni de zile şi cu o mare regularitate de la începutul războiului, la 24 februarie 2022.
Alerte aeriene au răsunt de altfel la Kiev de mai multe ori atât ziua, cât şi noaptea. Drone au fost doborâte, însă nu s-a înregistrat nicio victimă.
Închiderea reprezentanţelor diplomatice, miercuri, are loc în urma unui avertisment al Ambasadei Statelor Unite, care au avertizat cu privire la un ”posibil atac aerian semnificativ” împotriva Ucrainei.
”Ameninţarea atacurilor (...) este din nefericire o ameninţare zilnică pentru ucraineni de peste o mie de zile”, reacţionează diplomaţia ucraineană - care dezminte că ar exista un risc mai mare miercuri.
Ea cere Occidentului să nu alimenteze ”tensiunea” întreţinută de mai multe zile de Moscova, care a recurs din nou la retorica sa nucleară în urma undei verzi a Washingtonului a unor atacuri cu rachete americane pe teritoriul Rusiei.
Spionajul militar ucrainean (GUR) anunţă că Rusia desfăşoară un ”atac psihologic şi informaţional masiv” împotriva Ucrainei prin mesaje care circulă pe reţele de socializare care ameninţă cu bombardamente imediate.
Ultimele atacuri masive în Ucraina, duminică, au vizat din nou sistemul energetic ucrainean şi au cauzat întreruperi de electricitate. De atunci, mai multe clădiri rezidenţiale au fost de asemenea atinse în întreaga Ucraină, soldate cu numeroşi morţi.
MINE ŞI RACHETE
Rusia şi-a multiplicat ameninţările împotriva Ucrainei şi Occidentului în ultimele zile, răspunzând astfel unei unde verzi date de către Statelor Unite Kievului să atace pe teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune care i-au fost livrate.
Un prim atac de acest fel - un atac vizând o instalaţie militară în regiunea rusă Briansk cu rachete amricane de tip ATACMS cu o rază de acţiune de 300 de kilometri trase de către Ucraina a avut loc marţi, potrivit Moscovei şi Kievului.
Joe Biden, care se află pe picior de plecare înainte ca Donald Trump să-i succeadă în ianuarie, a anunţat miercuri că intenţionează să furnizeze Ucrainei mine antipersonal - un tip de armament foarte criticar din cauza numărului victimelor civile pe care le provoacă, inclusiv mult timp după sfârşitul conflictelor. Însă această armă ăar putea ajuta la oprirea înaintării trupelor ruse, care accelerează în est.
Statele Unite ”sunt deplin devotate prelungirii Războiului din Ucraina şi fac tot ceea ce pot în acest scop”, a denunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit liderului american, minele furnizate Ucrainei vor fi ”nepersistente” - adică echipate cu un dispozitiv de autodistrugere sau autodezactivare. Ele sunt menite să consolideze apărarea ucraineană în momentul în care trupele sale se află în retragere pe front.
O organizţaie împotriva minelor, ICBL - laureata Premiului Nobel al Păcii în 1997 - a condamnat o ”decizie dezastruoasă a Statelor Unite” şi a cerut Ucrainei să nu recurgă la acest tip de armament.
RETORICĂ NUCLEARĂ ”IRESPONSABILĂ”
În reacţie împortriva acestei susţineri americane a Kievului, Rusia a lansat în ultimele zile ameninţări nucleare şi a acuzat în acelaşi timp Occidentul de faptul că ”vrea escaladarea”.
Potrivit noii sale doctrine privind folosirea armei nucleare, oficializată marţi, Rusia poate de-acum să recurgă la arma nucleară în cazul unui atac ”masiv” al unei ţări nenucleare dar susţinută de o putere nucleară - o trimiterea clară la Ucraina şi Statele Unite.
Această schimbare a ”exclus de facto posibilitatea învingerii forţelor armate ruse pe câmpul de luptă”, a subliniat miercuri directorul serviciilor ruse de informaţii externe Serghei Narîşkin, care sugerează că Rusia va recurge mai degrabă la bomba atomică decât să rişte înfrîngereea într-un război convenţional.
Statele Unite, Franţa, Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) au denunţat o atitudine ”iresponsabilă”. Ucraina şi-a îndemnat aliaţii ”să nu cedeze fricii”.
China, un partener crucial al Moscovei, acuzat de participare la efortul militar rus, a îndemnat ”toate părţile” la ”calm” şi ”reţinere”.
Pe teren, armata rusă continuă să avanseze.
Moscova a revendicat miercuri cucerirea unei noi localităţi pe front, în apropiere de Kurahove.
Rusia este ea însăşi acuzată de escaladare, fiind susţinută de-acum, acuză Kievul şi Occidentul, de cel puţin 10.000 de militari nord-coreeni.
Coreea de Nord este acuzată de faptul că furnizează totodată Rusiei cantităţi mari de obuze şi rachete.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...