Ucraina a anunţat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, inclusiv şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei la invazia rusă, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am reuşit să eliberăm 215 de oameni", cel mai mare schimb de la începutul invaziei ruse în februarie, a declarat la televiziune şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.

Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv pe fostul deputat Viktor Medvedciuk, un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare în Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său zilnic.

"În schimb, am dat 55 de oameni care nu merită nici regret, nici simpatie", cei care "au luptat împotriva Ucrainei şi celor care au trădat-o", a spus el.

Ca parte a acestei "operaţiuni pregătite de mult timp", cinci comandanţi militari, "supereroi", inclusiv şefi ai apărării de la Azovstal, au fost transferaţi în Turcia, a spus Zelenski.

Negocierile privind schimbul lor au fost "cele mai lungi, cele mai dificile", a adăugat Zelenski.

Aceşti oameni vor rămâne în Turcia "în siguranţă absolută şi în condiţii confortabile" până la "sfârşitul războiului", dar îşi vor putea întâlni familiile acolo, în baza unui acord cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit liderului ucrainean.

Un total de 188 de "eroi ai lui Azovstal şi Mariupol", inclusiv 108 militari din regimentul Azov, au fost schimbaţi, a spus el. "Vom face totul pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în captivitate în Rusia", a promis Zelenski, potrivit căruia printre prizonierii schimbaţi se numără şi femei însărcinate.

Zece prizonieri de război străini - cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat - al căror transfer din Rusia în Arabia Saudită mai devreme în cursul zilei, ca parte a unui schimb între Moscova şi Ucraina, a anunţat de diplomaţia saudită, fac parte din acest schimb, potrivit lui Zelenski.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaşa oţelărie Azovstal de pe Marea Azov, se predaseră forţelor ruse între 16 şi 20 mai, după trei luni de lupte intense.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.