Ministrul de Interne al Turciei, Suleyman Soylu, a catalogat miercuri dimineaţă drept atentat terorist explozia care a zguduit în urmă cu o zi un complex al poliţiei din localitatea Diyarbakir. Trei persoane şi-au pierdut viaţa în atentat, deşi autorităţile au susţinut iniţial că explozia a avut loc în timpul reparării unui tanc al poliţiei din sud-estul predominant kurd al ţării, scrie Hurriyet Daily News.
Soylu a precizat că atacul terorist a fost lansat printr-un tunel săpat pe sub complexul de clădiri al poliţiei din Diyarbakir.
De asemenea, mai multe materiale explozive au fost amplasate în tunel şi detonate de la distanţă. În atentat şi-a pierdut viaţa un poliţist, precum şi doi angajaţi civili.
Cinci suspecţi au fost reţinuţi în investigaţia lansată ca urmare a exploziei din Diyarbakir.
O parte a acoperişului s-a prăbuşit în urma exploziei puternice, iar un nor de fum s-a ridicat deasupra localităţii situate în sud-estul predominant kurd al Turciei.
Explozia a avut loc cu doar câteva zile înainte de referendumul de extindere a puterilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Localitatea Diyarbakir a fost în trecut ţinta mai multor atentate cu bombă, orchestrate de către militanţii kurzi de la PKK, dar şi de către jihadiştii Statului Islamic.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.