Ministrul de Interne a instituit starea de asediu în şapte provincii din sud-estul Turciei şi în metropola Şirnak, cu o populaţie majoritar kurdă, după atentatul din Istanbul, soldat cu cinci morţi şi 36 de răniţi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Demnitarul de la Ankara a anunţat că Turcia va reevalua toate măsurile de securitate, iar festivităţile de Nevruz - anul nou iranian - care au loc la 21 martie, vor fi interzise în mai multe oraşe din sud-estul ţării.  Nevruzul este sărbătorit de comunitatea kurdă din Turcia, care a fost învinuită că ar putea să fie implicată în planificarea atentatului de la Istanbul.

De altfel, premierul Ahmet Davutoglu a promis sâmbătă că va continua lupta pentru combaterea focarelor teroriste, după atentatul din zona comercială a Istanbulului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Niciun focar de terorism nu îşi va atinge scopul prin astfel de atacuri mostruoase. Lupta noastră va continua cu aceeaşi determinare, până ce vom pune capăt complet terorismului”, a precizat Davutoglu.

De asemenea, premierul a condamnat atacul terorist de la Istanbul ca fiind un act inumam.

Un oficial turc de securitate susţine că doveziile preliminare demostrează implicarea în atacul sinucigaş din Istanbul a Partidului Muncitoresc Kurd (PKK) sau a unei grupări afiliate. Acesta a menţionat că atacatorul a fost descurajat să-şi detoneze bomba într-o zonă aglomerată după ce a văzut mai mulţi ofiţeri de poliţie. În schimb, atacatorul speriat s-a aruncat în aer în faţa unui doner kebab, ucigând cinci persoane şi rănind alte 36.

Deflagraţia a avut loc pe bulevardul comercial Istiklal din Taksim, o pietonală aglomerată din centrul Istanbulului, unde se află mai multe magazine de modă internaţionale şi centre comerciale. 

Atentatul din Istanbul ar putea să fie a doua acţiune teroristă întreprinsă de PKK în doar o săptămână, după ce o grupare paramilitară afiliată a revendicat atacul terorist din Ankara, soldat cu 37 de morţi.

Ministrul turc de Externe a susţinut că toate forţele statului vor fi antrenate în lupta împotriva terorismului, după ce Turcia a fost lovită de două atentate într-o săptămână.

Acesta este al doilea atac terorist într-o săptămână, după ce duminica trecută explozia unei maşini capcană într-un cartier cu clădiri guvernamentale din Ankara a cauzat moartea a 37 de persoane şi rănirea altor 127. Atacul terorist a fost revendicat de o grupare paramilitară afiliată Partidului Muncitoresc Kurd (PKK).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.