Donald Trump vrea ca preşedinţii Statelor Unite să aibă o ”imunitate totală”, în contextul în care o Curte de Apel de la Washington îi examinează cererea de imunitate faţă de urmăriri penale prin care este acuzat de faptul că a încercat să răstoarne în mod ilegal rezultatul alegerilor din 2020, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un preşedinte al Statelor Unite ar trebui să aibă o imunitate totală, fără care oriunde s-ar duce nu-şi va putea exercita corect atribuţiile”, ”inclusiv cu privire la fapte care «încalcă linia roşie»”, a scris joi pe platforma sa de socializare Truth Social fostul şef de stat.

În decembrie, magistrata care îl judecă în procesul în care este acuzat de tentative de răsturnare ilegală a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2020 i-a respins o cerere de imunitate, stabilind că niciun text de lege nu-l protejează pe un fost preşedinte de urmăriri penale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Donald Trump a făcut apel, iar avocatul său John Sauer a pledat în faţa a trei judecători de la Curtea de Apel din Washington, la începutul lui ianuarie, că ”a permite ca un fost preşedinte să fie urmărit (penal) cu privire la acte oficiale ar deschide o cutie a Pandorei după care această ţară nu şi-ar putea reveni niciodată”.

Întrebat de către o judecătoare, Florence Pan, dacă trimiterea Foţelor Speciale să asasineze un opozant politic sau vânzarea unor graţieri prezidenţiale ţine de aceste ”acte oficiale”, John Sauer a răspuns că ”da”.

Cei trei judecători de la Curtea de Apel din Washington şi-au exprimat scepticismul faţă de această cerere de imunitate.

În cazul unei hotărâri defavorabile, Donald Trump s-ar putea adresa Curţii Supreme a Statelor Unite.

”Dumnezeu să binecuvânteze Curtea Supremă”, a lansat fostul locatar al Casei Albe în mesajul publicat joi pe Truth Social.

El a anunţat că speră la ”o hotărâre uşoară” în problema imunităţii prezidenţiale pe care o cere.

Miliardarul a comparat biroul prezidenţial cu cel al unui poliţist.

”Nu poţi împiedica poliţia să-şi facă treaba de prevenţie puternică şi eficientă a crimei, pentru că vrei să eviţi uneori să ai un «poliţist hoţ» sau o «oaie neagră». Uneori trebuie să te mulţumeşti «excelent, dar uşor imperfect»”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.