Statele Unite au anunţat că urmează să vândă aparate medicale de respiraţie artificială unui număr de cel puţin patru ţări în curs de dezvoltare în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că a discutat cu omologii săi din Indonezia, Ecuador, El Salvador şi Honduras şi că le-a promis că le furnizează echipamente medicale cruciale pentru bolnavii de covid-19.
”Le vom trimite respiratoare de care au nevoie disperată. Noi am produs recent în număr mare şi îi vom ajuta în multe afle feluri”, a anunţat locatarul Casei Albe pe Twitter după ce a discutat la telefon cu preşedintele ecuadorian Lenin Moreno.
Ecuadorul este a doua cea mai afectată ţară de pandemie din America Latină.
Secretarul de Stat american adjunct însărcinat cu America Latină Michael Kozak a precizat că Washingtonul vinde aceste aparate medicale de respiraţie artificială.
””Noi am reuşit să ne satisfacem nevoile, putem începe să exportăm”, le-a spus el unor jurnalişti.
”În multe cazuri, aceste ţări vor pur şi simplu să cumpere. Ei nu ne cer să plătim noi pentru ele”, a dat el asigurări, precizând însă că unele dintre ele ar putea folosi ajutorul american pentru a finanţa aceste importuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.