Donald Trump speră să regăsească marţi, printr-un miting, adularea fără rezerve a susţinătorilor săi, după 100 de zile de haos şi furie, din cauza cărora s-a prăbuşit în sondaje, relatează AFP.
Pentru a marca această etapă simbolică a celui de-al doilea său mandat, preşedintele republican se duce la locul unueia dintre ultimele sale adunări de campanie, la Waren, în Michigan (nord), un stat pe care l-a făcut să treacă în tabăra sa la 5 noiembrie.
”Prima oară trebuia să fac două lucruri: să conduc ţara şi să supravieţuiesc. Aveam toţi escrocii ăştia în jurul meu”, le-a declatrat Donald Trump jurnaliştilor de la The Atlantic, referindu-se la schimbarea unor secretari şi consilieri în primul său mandat (2017-2021).
”A doua oară conduc ţara şi lumea”, s-a felicitat el, dându-le asigurări jurnaliştilor revistei că se ”distrează foarte bine”.
Mulţi dintre algătorii fostului promotor imobiliar îi rămân fideli.
”El ştie bine ce face”, a declarat AFP Karen Miner, care are o cramă de vin la Reno, în Nevada.
”FĂRĂ EGAL”
”Pentru moment, sunt foarte miulţumit de ceea ce face”, apreciază un muncitor pensionar din New Hampshire (nord-est), Frank Tuoti, chiar dacă se declară ”un pic îngrijorat de economie”.
Economia se află marţi pe agenda unei conferinţe de presă a purtătoarei de cuvânt Karoline Leavitt, care a consacrat-o pe cea de luni politicii imigraţiei.
Preşedintele american ”nu are egal, nimeni nu-i ajunge la gleznă”, a declarat în faţa jurnaliştilor Tom Homan, care pune în aplicare programul expulzărilor masive ale Guvernului, care dispreţuieşte, acuză opozanţii săi, drepturile fundamentale şi separarea puterilor.
Înconjurat doar de fideli devotaţi, Donald Trump îşi dă, de la 20 ianuarie, curs liber tuturor impulsurilor în domeniul taxelor vamale, politicii externe, revanşei politice.
În holul de onoare al Casei Albe, el a înlocuit portretul fostului preşedinte Barack Obama cu un tablou al tentativei de asasinat împotriva sa. În Biroul Oval, miliardarul cu un gust notoriu faţă de ostentativ, a pus ornamente aurite.
Întinzând limitele puterii prezidenţiale, republicanul a semnat deja peste 140 de decrete.
ÎNCLEŞTARE
El pus în discuţie, prin aceste decrete, dreptul la cetăţenie prin naştere,a atacat universităţi şi cabinete de avocatură, a făcut ţăndări politici de mediu, i-a dat aliatului său Elon Musk sarcina să spargă birocraţia federală şi a lansat, după care a retractat în parte, o violentă ofensivă protecţionistă.
Multe dintre decrete au fost blocate de către judecători, cu care puterea executivă a angajat o încleştare fără precedent.
Donald Trump, a cărui carieră politică s-a făcut prin adâncirea diviziunilor, nu poate pretinde la relativa stare de graţie acordată în general primelor 100 de zile ale unui preşedinte, el, cel pe care mulţi americani îl urăsc sau adoră.
Sondajele de opinie relevă toate o prăbuşire extrem de brutală a cotei sale de încredere, alimentată de îngrijorări legate de taxele vamale, dar şi de atacurile sale ale ordinii instituţionale.
Potrivit unui sondaj publicat duminică de ziarul The Washington Post şi de postul ABC News, doar 39% dintre americani ”aprobă” felul în care Donald Trump este preşedinte.
”PREA DEPARTE”
64% dintre persoanele intervievate consideră că el merge ”prea departe” în tentativa sa de a-şi extinde puterile prezidenţiale.
Este imposibil de prezis cât timp va menţine un ritm frenetic Donald Trump, care a devenit, la vârsta de 78 de ani, cel mai bătrân preşedinte american care a depus jurământul.
Repubicanul dă anumite semne de nerăbdare, mai ales în dosarele diplomatice, el care se laudă doar cu ”deal”-uri rapide.
În ceea ce priveşte Războiul din Ucraina, este evident că nu şi-a respectat promisiunea din campanie de a pune capăt condflictului în 24 de ore, imediat ce se întoarce la putere.
Întrebat despre acest lucru de revista Time, fostul animator de reality-show a dat asigurări că ”oamenii ştiu bine că atunci când am spus asta era pe ton de glumă”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.