Fostul preşedinte american Donald Trump şi-a lăudat relaţia strânsă cu Benjamin Netanyahu când l-a primit, vineri, pe premierul israelian şi a acuzat-o pe vicepreşedinta americană Kamala Harris, contracandidata sa în alegerile prezidenţiale, că a făcut comentarii "lipsite de respect" despre războiul din Gaza, relatează Reuters.
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump, candidatul republican în cursa prezidenţială americană din 2024, la o zi după discuţiile purtate cu preşedintele democrat Joe Biden şi cu vicepreşedinta Kamala Harris, care candidează împotriva lui Trump la alegerile americane din 5 noiembrie.
Trump i-a salutat pe Netanyahu şi pe soţia acestuia, Sara, la Mar-a-Lago, staţiunea sa din Florida, şi a criticat-o pe Harris, care îşi exprimase îngrijorarea după întâlnirea cu liderul israelian cu privire la bilanţul civililor palestinieni în urma campaniei de 9 luni a Israelului în Gaza.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cred că remarcile ei au fost lipsite de respect", a spus Trump. "Nu au fost foarte amabile cu privire la Israel. De fapt, nu ştiu cum o persoană care este evreu poate vota pentru ea. Dar asta depinde de ei. Dar, după părerea mea, ea a fost cu siguranţă lipsită de respect faţă de Israel", a comentat Trump, potrivit The Times of Israel.
"Dacă vom câştiga, va fi foarte simplu. Totul se va rezolva şi asta foarte repede. Dacă nu câştigăm, atunci veţi ajunge la războaie majore în Orientul Mijlociu şi poate la un al treilea război mondial. Acum sunteţi mai aproape de un al treilea război mondial decât oricând de la al Doilea Război Mondial încoace. Nu am fost niciodată atât de aproape pentru că avem oameni incompetenţi care ne conduc ţara", a mai spus Trump.
NETANYAHU ÎNCEARCĂ SĂ GĂSEASCĂ UN ECHILIBRU ÎN RELAŢIILE CU SUA
Netanyahu a spus că speră ca vizita sa în SUA să conducă la un acord de încetare a focului mai rapid. "Sper să fie aşa. Dar cred că timpul va spune", a declarat el reporterilor. Premierul a mai spus că el crede că există un impuls în eforturile de a obţine o încetare a focului din cauza presiunii militare israeliene şi a declarat că va trimite o echipă la discuţiile de la Roma.
Netanyahu l-a înfuriat pe Trump când l-a felicitat pe Biden pentru victoria sa în alegerile din 2020. Trump susţine în mod fals că alegerile i-au fost furate prin frauda electorală. Mai recent, Trump l-a criticat pe Netanyahu pentru deficienţele de securitate israeliene care au permis Hamas să efectueze atacul din 7 octombrie asupra Israelului, care a declanşat ofensiva israeliană în Gaza.
Dar Trump a respins orice sugestie că ar exista tensiuni între el şi Netanyahu. "Avem o relaţie foarte bună", a spus el, menţionând schimbările de politici din timpul preşedinţiei sale, inclusiv mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim şi retragerea Statelor Unite din acordul nuclear internaţional cu Iranul.
Sondajele de opinie îi plasează pe Harris şi Trump într-o cursă strânsă pentru Casa Albă, determinând lideri mondiali precum Netanyahu, în mod tradiţional mai apropiat de republicanii lui Trump decât de democraţii lui Biden, să găsească un echilibru în relaţiile cu SUA.
HARRIS: NU VOI PĂSTRA TĂCEREA!
Vicepreşedinta Harris a făcut presiuni asupra lui Netanyahu cu privire la suferinţa palestinienilor din enclavă, în cadrul discuţiilor avute joi, care au fost urmărite cu interes pentru a avea indicii despre modul în care ea ar putea schimba politica americană dacă va deveni preşedinte.
"Mi-am exprimat clar îngrijorarea serioasă cu privire la situaţia umanitară gravă de acolo", a spus Harris. "Nu voi păstra tăcerea", a asigurat ea. "Israelul are dreptul să se apere. Dar modul în care face acest lucru contează", a insistat ea.
În privat şi în public, membrii delegaţiei lui Netanyahu au fost dezamăgiţi de unele dintre remarcile făcute de Harris, potrivit unei persoane familiarizate cu această chestiune.
Netanyahu conduce un guvern de coaliţie de extremă-dreapta care se opune statalităţii palestiniene, o politică în dezacord cu sprijinul SUA pentru o soluţie cu două state pentru a pune capăt deceniilor de conflict.
În remarcile sfidătoare făcute miercuri în faţa Congresului, Netanyahu a apărat armata israeliană şi a respins criticile aduse campaniei care a devastat Gaza şi a ucis peste 39.000 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare din enclava condusă de Hamas.
Zeci de democraţi au boicotat însă discursul lui Netanyahu, exprimându-şi consternarea faţă de miile de morţi civili din Gaza, distrugerea infrastructurii şi strămutarea majorităţii celor 2,3 milioane de locuitori.
TRUMP, MENŢIONAT ÎN DISCURSUL LUI NETANYAHU DIN CONGRES
În discursul de miercuri, Netanyahu a lăudat sprijinul lui Biden pentru Israel. Dar, în aplauzele republicanilor, el a menţionat politica pro-Israel a lui Trump ca preşedinte. A lăudat decizia lui Trump de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, un obiectiv vechi al conservatorilor care i-a înfuriat pe palestinieni. El a citat, de asemenea, Acordurile Abraham, acorduri istorice negociate de SUA şi semnate în timpul anilor în care Trump era la Casa Albă, care au normalizat relaţiile bilaterale dintre Israel, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite.
Hamas şi aliaţii săi au ucis 1.200 de persoane şi au luat 250 de ostatici în atacul din 7 octombrie, potrivit bilanţului israelian. Aproximativ 115 ostatici sunt încă reţinuţi, deşi Israelul crede că o treime dintre ei sunt morţi.
Oficialii israelieni estimează că au fost ucişi sau luaţi prizonieri aproximativ 14.000 de luptători ai grupurilor militante, inclusiv din Hamas şi Jihadul Islamic, dintr-o forţă pe care o estimau la peste 25.000 la începutul războiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.