Donald Trump a semnat un decret prin care suspendă temporar emiterea ”cărţilor verzi” (green card) cu scopul, afirmă el, de a apăra angajaţii americani în plină criză cauzată de noul coronavirus, în timp ce manifestaţii prin care se cere redeschiderea economiei americane continuă în Statele Unite, relatează AFP.
Ales în 2016 cu promisiunea de a construi un zid între ţara sa şi Mexic, Donald Trump a făcut din imigraţie un subiect-cheie al campaniei sale prezidenţiale şi al campaniei în vederea realegerii sale în scrutinul prezidenţial de la 3 noiembrie.
”Pentru a ne proteja minunaţii muncitori americani, eu tocmai am semnat un decret care suspendă în mod temporar imigraţia în Statele Unite”, a anunţat el miercuri în conferinţa de presă zilnică.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Această suspendare - cu o durată iniţială de 60 de zile - vizează să facă astfel încât americanii aflaţi în şomaj ”să fie primii serviţi în privinţa locurilor de muncă, pe măsură ce economia nastră se va redeschide”, a adăugat el, dând asigurări că este vorba totodată despre ”păstrarea resurselor noastre sanitare pentru pacienţii americani”.
Spre deosebire de ceea ce a sugerat iniţial locatarul Casei Albe, suspendarea nu se aplică vizelor de muncă temporară - ci doar cărţilor verzi care oferă statutul de rezident permanent.
Un reprezentant al Departamentului Securităţii Interne a declarat sub protecţia anonimatului pentru Reuters că decretul nu-i vizează pe solicitanţii care se află deja în Statele Unite şi care încearcă să-şi ”ajusteze” statutul.
Trump a anunţat că măsura poate fi prelungită cu 60 de zile sau mai mult şi că are în vedere şi un alt decret cu privire la imigraţie.
O sursă la curent cu dezbateri la Casa Albă a declarat că Trump şi consilierii săi au discutat acest subiect în weekend şi că iniţiativa vizează baza sa electorală.
”El a vrut să o facă dintotdeauna”, a declarat sursa citată. ”Dar acum, cu această pandemie, poate absolut să o facă”.
Peste 22 de milioane de americani şi-au pierdut locul de muncă de când criza noului coronavirus a paralizat în mod brusc economia americană.
Cu peste 46.000 de morţi, Statele Unite afişează cel mai mare bilanţ din lume. Ele numără 826.000 de cazuri de covid-19.
Iar spitalele din anumite regiuni deosebit de afectate întâmpină dificultăţi în a răsounde afluxului pacienţilor, în contextul în care ţara a înregistrat unul dintre cele mai mari bilanţuri zilnice marţi - cu peste 2.700 de morţi.
”NEVOIE DE LOCURI DE MUNCĂ”
Donald Trump aprecia, cu toate acestea, săptămâna trecută, că a venit timpul ”redemarării Americii”, lăsând fiecare guvernator să ia această decizie, în funcţie de gravitatea epidemiei în statul său.
Unii au început rapid să relaxeze reglementări de distanţare socială. Plaje din Florida au fost autorizate să redeschidă duminică, guvernatorii din Texas şi Vermont au relansat prudent anumite activităţi de luni, iar Georgia va merge şi mai departe începând de vineri.
Frizeriile, saloanele de înfrumuseţare şi de tatuare, locurile în care se joacă popice şi alte afaceri mici se redeschid, în pofida faptului că acest stat din Sud nu răspunde recomandărilor Casei Albe, care preconizează o scădere timp de 14 zile a numărului infectărilor înaintea relaxării măsurilor.
Guvernatorul republican al Georgiei Brian Kemp i-a sfătuit pe angajaţi să respecte distanţa de securitate, însă aceasta pare dificil de respectat în unele dintre aceste profesii.
În statele aflate în continuare în izolare, americanii îşi multiplică de mai multe zile manifestaţiile prin care cer relansarea economiei.
”Avem nevoie de locuri de muncă. Oamenii nu pot să-şi plătească chiria, nu pot să cumpere mâncare”, a declarat pentru AFP Jason Roberge, care a venit să protesteze miercuri la Richmond, capitala Virginiei.
”Libertate, mai degrabă decât frică!”, se putea citi pe o pancartă agitată de un bărbat, în timp ce automobilişti care agitau steaguri americane, în numele lui Donald Trump, claxonau.
Cu scopul de a susţine micile întreprinderi aflate în dificultate şi de a le garanta locurile de muncă, Congresul urmeză să aprobe joi un nou plan de ajutorare în valoare de aproape 500 de miliarde de dolari, care să finanţeze spitalele şi să consolideze capacitatea de depistare, un factor considerat crucial de către putere în vederea relansării activităţii economice.
Împotriva statelor care se pregătesc de o ”redeschidere”, guvernatorul statului New York - epicentrul pandemiei în Statele Unite - a lansat un avertisment răsunător - ”nu putem să fim proşti!”.
”Înţeleg presiunea” pe care o pot resimţi guvernatorii să relaxeze regulile, a declarat democratul Andrew Cuomo, respingând în mod categoric argumentul potrivit căruia paralizia economiei şi izolarea sunt mai rele decât riscul răspândirii epidemiei.
”Da, este vorba despre viaţa voastră (...). puteţi face ce vreţi. numai că sunteţi responsabili, acum, de viaţa mea”, a subliniat Cuomo.
”Nu este vorba doar despre voi”, a insistat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...