Donald Trump şi Joe Biden şi-au făcut campanie în Florida, un stat-cheie în care candidatul democrat şi-a dublat atacurile asupra gestionării epidemiei covid-19 de către preşedintele în exerciţiu, rămas în urmă în sondaje, care a lăudat ultimele date cu privire la creşterea PIB-ului american, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Locuitorii "Sunshine State" au asistat la un rezumat concentrat al acestei campanii din 2020 - doi candidaţi cu stiluri diferite, două strategii de campanie diferite, două abordări radical diferite faţă de epidemia covid-19.

Mult mai reţinut decât adversarul său, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, care a ieşit puţin din oraşul Wilmington, în Delaware, a insistat asupra necesităţii de a da exemplu împotriva sângeroasei pandemii.

"Donald Trump a ţinut din nou, aici, un eveniment ultrapropagator”, a denunţat fostul vicepreşedinte american joi seara (ora locală), pe o ploaie, la Tampa, la douăzeci de minute de locul unde Donald Trump s-a exprimat cu câteva ore mai înainte.

”El răspândeşte mai mult decât coronavirusul, el răspândeşte disensiunea şi discordia. Avem nevoie de un preşedinte care să ne unească”, a continuat democratul.

Purtarea măştii şi respectarea gesturilor-barieră ”nu este o luare de poziţie politică, este o datorie patriotică”, a exclamat el în faţa câtorva sute de persoane care asistau la acest miting ”drine-in”, din maşină.

”Voi implementa un plan pentru a gestiona această pandemie în mod responsabil, a uni ţara în subiectele testelor, urmăririi cazurilor de contact şi măştilor”, a adăugat fosta mână dreaptă a lui Barack Obama, care şi-ascurtat discursul din cauza unei averse.

Statele Unite se confruntă cu o intensificare a epidemiei şi au înregistrat peste 90.000 de noi cazuri de miercuri până joi, un nou ”record”, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins. 

La polul opus, Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, se arată de-acum în mod deschis furios din cauza atenţiei prea mari acordate, după gustul său, acestui virus care a ucis peste 228.000 de oameni în Statele Unite.

Preşedintele american, care mobilizează peste tot pe unde trece mulţimi importante, cel mai adesea cărora nu le pasă de purtarea măştii şi respectarea distanţării fizice, face din mărimea acestor adunări principalul său atu de campanie şi îşi ironizează, cu cea mai mică ocazie, adversarul, incapabil, în opinia sa, să suscite un asemenea entuziasm.

”CREŞTERE ECONOMICĂ EXPLOZIVĂ”

”În cinci zile, vom câştiga Florida, vom câştiga încă patru ani!”, a tunat Donald Trump la Tampa, purtând o şapcă roşie cu mesajul "Make America Great Again" (MAGA).

Un lucru rar, el a fost însoţit de către Prima Doamnă Melania Trump, care a susţinut o scurtă alocuţiune.

”Un vot pentru preşedintele Trump este un vot pentru o Americă mai bună”, a declarat ea, cu ochelari de soare la ochi.

Preşedintele american în exerciţiu a lăudat creşterea economică - anunţată joi, cu 33,1% a Produsului Intern Brut (PIB) în al treilea trimestru, în ritm anualizat.

”(Sunt) atât de fericit că această cifră fantastică a PIB-ului a apărut înainte de 3 noiembrie”, şi-a exprimat el anterior satisfacţia pe Twitter.

Însă aceste date - oricât de spectaculoase par - apar după o o scădere la fel de istorică, cu 31,4%, în primăvară.

Ea a fost susţinută în principal de ajutoarele generoase plătite de Guvernul federal împotriva pandemiei şi care s-au terminat acum.

FLORIDA DEŢINE ”CHEILE”

Joe Biden, care a purtat celebrii săi ochelaride soare "Aviator", a atacat însă bilanţul economic al miliardarului newyorkez, unul dintre punctele sale tari în sondaje.

”Noi i-am lăsat lui Donald Trump o economie solidă”, a declarat el la o adunare, joi după-amiaza la o Universitate, în nordul Miami.

”Iar ca tot ceea ce moştenit, el a delapidat-o”, a acuzat el.

Aflat în dificultate în Wisconsin şi Michigan, două state în care a învins-o la limită pe Hillary Clinton în 2016, Donald Trump nu-şi poate permite să piardă şi Florida, dacă vrea să spere la al doilea mandat.

O victorie a lui Joe Biden în acest stat mare din Sud-Est, în care rezultatul ar urma să fie anunţat destul de devreme în seara de 3 noiembrie, ar putea pune rapid capăt suspansului serii alegerilor.

Or cei doi septuagenari sunt cot la cot în acest stat, care reprezintă 29 de voturi în ”Colegiul Electoral” dintre cele 270 de voturi necesare în vederea ajungerii în fotoliul de la Casa Albă.

”Nu sunt deloc încrezătoare. Am muncit mult din uşă în uşă, am sunat, am solicitat donaţii şi am trimis mesaje. Fac asta de luni de zile şi nu mă voi opri până în ziua alegerilor”, dă asigurări Mary Ann Gouveia, o activistă pro-Biden, la un miting al candidatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.