Preşedintele Donald Trump a sugerat duminică dimineaţă, într-un interviu la Fox News, că Ucraina s-ar putea să nu poată supravieţui împotriva Rusiei, chiar dacă SUA ar merge mai departe cu un sprijin total pentru lupta sa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comentariile lui Trump au venit în timp ce îşi apăra decizia de a reduce sprijinul acordat Ucrainei în faţa îngrijorărilor preşedintelui polonez Andrzej Duda şi ale altora că Europa nu are puterea de a sprijini Kievul fără SUA. „Ei bine, s-ar putea să nu supravieţuiască oricum”, a comentat Trump la emisiunea „Sunday Morning Futures” de la Fox News.

„Dar ştiţi că avem unele puncte slabe cu Rusia. Ştiţi că este nevoie de doi pentru a face acest lucru. Acest război nu ar fi trebuit să aibă loc şi a avut loc. Acum suntem blocaţi în mizeria asta”, a adăugat Trump.

Săptămâna trecută, directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat că majoritatea schimburilor de informaţii cu Ucraina au fost suspendate. Administraţia Trump a oprit, de asemenea, ajutorul militar pentru Ucraina.

Jurnalista gazdă l-a întrebat pe Trump dacă îi pare bine că SUA au oprit ajutorul. „Zelenski a luat bani din SUA, în timpul lui Biden, ca un copil acadele, atât de uşor”, a spus Trump, adăugând că Zelenski „e un băiat deştept şi e un tip dur”. „Cred că nu este recunoscător”, a repetat Trump reproşul pe care i l-a făcut liderului ucrainean şi când l-a primit în Biroul Oval, la sfârşitul lunii trecute.

Întrebat dacă se aşteaptă ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să aprobe ca acordul privind mineralele rare să fie semnat, Trump a spus: „Da, cred că se va întâmpla”. Gazda emisiunii a întrebat dacă Ucraina este într-adevăr bogată în minerale de pământuri rare, iar preşedintele american a răspuns: „Da, am verificat”.

De asemenea, el a susţiut că „a fost foarte dur cu Rusia - mai dur decât oricine altcineva”. În acelaşi timp, Trump a menţionat ulterior că se înţelege bine cu liderul rus Vladimir Putin.

Trump a reluat în interviu şi reproşurile pe care le are la adresa Europei. „Ştiţi ce mă deranjează la Europa? Au dat Rusiei mai mulţi bani, de departe, pentru a-i cumpăra petrolul decât au investit în Ucraina. Deci ei plătesc toţi aceşti bani Rusiei, iar noi suntem acolo pentru 350 de miliarde de dolari. Biden nu ar fi trebuit să facă asta”, a spus Trump.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.