Preşedintele american Donald Trump l-a primit marţi la Casa Albă pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, într-o primă întâlnire tête-à-tête delicată, pe fondul unor dezacorduri asupra problemei miliţiilor kurde siriene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Erdogan a fost primit la coborârea din maşină de Trump personal, cu care a discutat în Biroul Oval, după care au susţinut o conferinţă de presă comună.

Pe de altă parte, premierul turc a criticat marţi decizia Washingtonului de a-i înarma pe kurzii sirieni şi a ameninţat că Ankara va lupta împotriva lor în cazul în care nu va primi garanţii în domeniul securităţii, relatează The Associated Press

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Binali Yildirim le-a spus marţi membrilor partidului său (AKP) că această cooperare între Statele Unite şi kurzii sirieni ”este inacceptabilă” şi că Ankara i-a transmis săptămâna trecută poziţia sa secretarului american al Apărării James Mattis.

Turcia este hotărâtă să ”extirpe terorarea”, a subliniat Yildirim, în cazul în care ”nu sunt oferite garanţiile necesare faţă de sensibilităţile Turciei şi problemele referitoare la securitatea Turciei”.

Ankara consideră Unităţile pentru Protecţia Poporului (YPG) drept o organizaţie teroristă şi o filială a kurzilor cu care poartă un război de trei decenii pe teritoriul ţării.

YPG sunt un aliat-cheie al Statelor Unite în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic pe teritoriul Siriei.

Yildirim a făcut aceste declaraţii doar cu câteva ore înaintea acestei reuniuni cruciale între Erdogan şi Trump.

Membri ai opoziţiei truce şi reprezentanţi ai drepturilor omului l-au îndemnat pe preşedintele american să abordeze în această întâlnire problema deteriorării drepturilor omului şi democraţiei în Turcia.

”Turcia se află în stare de urgenţă (de la puciul eşuat din vară), în care drepturile omului au fost călcate în picioare”, a declarat marţi Sezgin Tanrikulu, un parlamentar din cadrul Partidului republican al Poporului (CHP).

”Presa şi libertatea presei au fost plasate sub controlul Guvernului. Tortura şi relele tratamente s-au intensificat”, a denunţat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.