Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează la un nou mandat la Casa Albă, anunţă pe reţeaua sa de socializare Truth Social că urmează să-i acorde un ”interviu important” lui Elon Musk, patronul platformei X şi un susţinător afişat al republicanului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest interviu urmează să aibă loc luni, însă nici locul şi nici forma nu au fost anunţate.

”Luni seara îi voi da un interviu lui Elon Musk. Urmează detalii”, a scris Donald Trump.

Miliardarul îşi afiţează neîncetat susţinerea faţă de fostul preşedinte, de mai multe săptămâni, în contextul în care alegerile din octombrie se apropie cu paşi mari.

Presa americană scrie că Elon Musk îi donează miliardarului republican 45 de milioane de dolari lunar.

Trump neagă suma, dar recunoaşte donaţii regulate către un Comitet de Acţiune Politică (PAC).

Potrivit Bloomberg, CEO-ul Tesla a decis să participe la finanţarea grupurilor care-l ajută pe Trump să obţină o victorie în mai multe state hotărâtoare în alegerile de la 5 noiembrie (”swing states”).

Patronul X s-a aflat într-un grup de miliardari care s-au întâlnit în martie cu fostul preşedinte la reşedinţa acestuia, la Mar-a-Lago, în Florida (sud), unde au discutat despre un posibil ajutor al campaniei sale.

La rândul său, Donald Trump şi-a schimbat poziţia faţă de maşinile electrice şi este de-acum în favoarea acestora, în cazul ”unei mici părţi a populaţiei”, nuanţează el.

Musk s-a gândit la Trump după tentativa de asasinare a fostului şef de stat.

”Îl susţin deplin pe preşedintele Trump şi sper că se va restabili rapid”, declara el pe X, reţeaua de socializare a cărui proprietar este din 2022.

În ultimele zile, după ce vicepreşedinta Kamala Harris a devenit candidata Partidului Democrat în alegerile prezidenţiale în locul lui Joe Biden, miliardarul a difuzat o falsă înregistrare video a democratei, modificată de inteligenţa artificială (IA).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.