Noul preşedinte american Donald Trump anunţă miercuri că vrea ca Închisoarea Militară Guantanamo Bay - rezervată deţinuţilor acuzaţi de terorism - să se pregătească să primească până la 30.000 de migranţi fără acte, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Voi semna azi (miercuri) un decret prin care cer secretarilor Apărării şi Securităţii Interne să pregătească un centru pentru 30.000 de migranţi la Guantanamo Bay”, a anunţat noul şef de stat american.

Este vorba despre ”criminali” într-o situaţie neregulată, a subliniat el.

În timpul campaniei, Donald Trump a denunţat în mod constant o ”invazie” a migranţilor, pe care-i acuză de ”otrăvirea sângelui” Americii şi de provocarea unui val de infracţionalitate - un lucru pe care nu-l arată nicio statistică oficială.

”Suntem pe cale să evaluăm situaţia şi să vorbim despre asta chiar în acest moment”, a declarat miercuri secretara americană însărcinată cu Securitatea Internă Kristi Noem la Fox News.

Această decizie îi revine ”preşedintelui”, a subliniat ea.

Închisoarea ”este un atu şi noi vom continua să căutăm cum să folosim toate atuurile noastre pentru a asigura securitatea Americii”, a adăugat ea.

Închisoarea Militară Guantanamo a fost deschisă în 2002, în interiorul unei baze militare americane situată pe Insula Cuba, în cadrul ”războiului împotriva terorismului” declarat de către fostul preşedinte George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Prin ea au defilat sute de deţinuţi, inclusiv membri ai Al-Qaida, şi a provocat dezbateri aprige în Statele Unite din cauza condiţiilor de detenţie extreme şi recurgerii la tortură.

MIGRANŢI DEJA DEŢINUŢI ÎN ÎNCHIHSOARE

Foştii preşedinţi democraţi Joe Biden şi Barack Obama şi-au exprimat amândoi dorinţa de a închide centurl de detenţie, fără să reuşească s-o facă în timpul mandatelor lor.

În septembrie, cotidianul The New York Times (NYT) a obţinut documente guvernametale care arată că baza militară de la Guantanamo este folosită - de zeci de ani - de către Statele Unite pentru a-i încarcera pe unii dintre migranţii prinţi pe mare.

Ziarul dezvăluia că migranţii sunt plasaţi în detenţie într-un spaţiu distinct de cel al închisorii militare în care sunt încarceraţi deţinuţi acuzaţii de terorism.

Unele asociaţii denunţă modul în care aceştia sunt trataţi acolo, pe baza unor mărturii potrivit cărora migranţii sunt supravegheaţi atunci când îşi sună avocaţii, sunt obligaţi să poarte ochelari care-i împiedică să vadă în timp ce sunt transportaţi şi să şobolani sunt atraşi de condiţiile de igienă deplorabile de la faţa locului.

TRUMP SEMNEAZĂ LEGEA ”LAKEN RILEY” ÎMPOTRIVA IMIGRAŢIEI

Miliardarul american a parafat miercuri o lege care prevede detenţia automată, de către forţele de ordine federale, a migranţilor în situaţie nereglată care au fost condamnaţi sau inculpaţi cu privire la anumite delicte - de la furt din magazine şi până la violenţe împotriva unui poliţist.

Noul preşedinte american a semnat miercuri aceastui text - care poartă numele lui Laken Riley, o studentă în vârstă de 22 de ani ucisă de către un venezuelean fără acte.

”Numeke ei va trăi pentru totdeauna în legile ţării noastre. Această lege este foarte importantă”, a declarat el înainte să semneze textul în East Room, la Casa Albă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.