Donald Trump a fost achitat de Senatul Statelor Unite într-un proces de destituire care a pus reflectoarele asupra fracturilor din America, fără să-i clatine baza electorală, relatează AFP.
Clamându-şi ”victoria” împotriva unei ”mascarade”, preşedintele republican a anunţat că reacţionează în mod oficial joi.
Fără să aştepte, Casa Albă şi-a exprimat bucuria faţă de faptul că acesta a fost ”deplin dezvinovăţit”. Însă, pentru democraţi, achitarea sa nu are ”nicio valoare”, în lipsa unui proces ”echitabil”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inculparea lui Donald Trump va rămâne o pată de neşters pe un mandat înţesat de scandaluri. Înaintea sa, doar doi dintre predecesorii săi - Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998 - au cunoscut o asemenea pată.
Însă procesul său a arătat că fostul om de afaceri de la New York putea conta pe Partidul său Republican - aflat la ordin -, un atu foarte important cu nouă luni înaintea unor alegeri în care candidează la un nou mandat de patru ani.
Această victorie a fost umbrită însă de dezertarea unui ales republian de prim-plan, Mitt Romney, candidatul înfrânt în alegerile pentru fotoliul de la Casa Albă în 2012.
Acest revers este dureros pentru un preşedinte foarte sensibil faţă de imaginea sa, care se mândreşte că a unit "Grand Old Party" (GOP) în spatele său. O dezamăgire suplimentară a magnatului în domeniul imobiliar este faptul că toţi aleşii democraţi au făcutbloc împotriva sa.
”AMENINŢARE”
Într-un vot solemn urmărit în direct la televiziune de zeci de milioane de americani, Senatul a apreciat - cu 52 de voturi din 100 - că Donald Trump nu s-a făcut vinovat de abuz de putere şi nici - cu 53 de voturi din 100 - de obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului.
Majoritatea de două treimi stabilită de Constituţie nu a fost atinsă, iar ”Donald John Trump este astfel achitat”, a conchis preşedintele Curţii Supreme a Statelor Unite John Roberts, după care a dat o lovitură cu ciocanul, marcând astfel sfârşitul acstui proces excepţional.
Rezultatul procesului nu ridica vreo îndoială. Înainte de vot, s-a angajat războiul declaraţiilor cu privire la concluziile de tras
Donald Trump a fost ”achitat pentru întotdeauna”, clamează Casa Albă. Donald Trump a fost ”inculpat pentru întotdeauna”, au replicat democraţii.
După verdict, tonul a crescut din nou. Preşedintele ”rămâne o ameninţare la adresa democraţiei americane”, a tunat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, catalogându-l drept ”paria”.
”Mă îndoiesc că colegii mei democraţi, care sunt cuprinşi de o ură fără limite faţă de preşedinte, să fie în măsură să treacă la altceva”, a apreciat senatorul Lindsey Graham, un apropiat al miliardarului.
FRACTURI
Democraţii îi reproşează celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite faptul că a folosit mijloacele statului, şi anume un ajutor militar validat de Congres, cu scopul de a obliga Ucraina să-l ”murdărească” pe posibilul său adversar în alegerile prezidenţiale Joe Biden.
După izbucnirea scandalului, locatarul Casei Albe s-a declarat victima unei vânători de vrăjitoare orchestrate de către adversarii săi, care nu i-ar fi digerat victoria-surpriză din 2016.
Strategia pare, cel puţin parte, că a dat rezultate. Potrivit unui ultim sondaj al Institutului Gallup, el înregistrează 49% opinii favorabile, un record de când se află la putere, în ianuarie 2017.
Cu mai puţin de 24 de ore înaintea votului din Senat, Donald Trump şi-a lăudat, marţi seara, în Congresul reunit solemn, rezultatele ”incredibile”, într-un discurs despre starea Uniunii care a relevat fracturi profunde între trumpişti şi democraţi.
În timp ce republicanii aplaudau tunător, în picioare, aleşii opoziţiei au rămas ca de marmură, unii au boicotat evenimentul, iar alţii au ieşit în timpul alocuţiunii. Donald Trump a evitat în mod ostensibil să strângă mână întinsă de către Nancy Pelosi, care i-a rupt cu un gest spectaculos exemplarul de discurs pe care l-a primit.
”GREŞEALĂ POLITICĂ COLOSALĂ”
În afara Washingtonului, procesul îi împarte pe americani la fel ca pe aleşii lor - 85% dintre alegătorii democraţi au susţinut, în ultimele zile, destituirea preşedintelui, mai puţin de 10% dintre republicani au fost în favoarea acesteia, iar media se situează uşor peste 50%.
Impactul procesului asupra alegerilor este, astfel, dificil de preconizat, însă Donald Trump se declară convins că alegătorii urmează să-i pedepsească pe ”democraţii-care-nu-fac-nimic”.
Ei au comis o ”greşeală politică colosală” prin faptul că au încercat să-l destituie, a subliniat liderul majorităţii republicane din Senat Mitch McConnell, unul dintre cei mai mari apărători ai preşedintelui.
Pete Buttigieg, calasat primul potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor primare democrate din Iowa, nu este sigur de acest lucru. ”Poporul american va spune ultimul cuvânt cu privire la Donald Rrump şi trumpism”, a scris el pe Twitter, afişându-şi încrederea.
Iar democraţii au avertizat că nu vor rămâne aici.
Alesul democrat Jerry Nadler a anunţat miercuri că Camera Reprezentanţilor ”probabil” îl va convoca pe fostulconsilier al casei Albe John Bolton, odată procesul încheiat. El pare să deţină informaţii strânjenitoare cu privire la Donald Trump, însă senatorii republicani au refuzat să-l audieze în cadrul procesului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...