Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi democraţi, relatează Reuters.
Preşedintele republican, care a revocat de asemenea autorizaţia de securitate pentru fostul preşedinte Joe Biden, a învins-o pe Clinton în alegerile prezidenţiale din 2016 şi pe Harris în alegerile de anul trecut.
„Am stabilit că nu mai este în interesul naţional ca următoarele persoane să aibă acces la informaţii clasificate”, a declarat Trump într-un memorandum de vineri, care îl includea şi pe fostul secretar de stat Antony Blinken.
În timp ce revocările ar putea să nu aibă un impact imediat, este un alt semn al faliei politice în creştere din Washington, în timp ce Trump caută să se răzbune pe duşmanii săi.
Memorandumul a fost emis la câteva ore după ce Trump a ajuns la proprietatea sa de golf din Bedminster, New Jersey, pentru weekend.
Trump i-a vizat, de asemenea, pe fostul ales republican Liz Cheney, un critic acerb al lui Trump, pe fostul consilier pe probleme de securitate naţională de la Casa Albă al lui Biden, Jake Sullivan, şi pe Fiona Hill, un expert în Rusia care a făcut parte din Consiliul său de Securitate Naţională în timpul primului său mandat.
Mark Zaid, un avocat din domeniul securităţii naţionale din Washington care reprezintă denunţători, şi Adam Kinzinger, un fost deputat republican care este un critic acerb al lui Trump, se numără printre alte persoane cărora li s-au revocat autorizaţiile de securitate.
El revocase deja autorizaţia de securitate a lui Biden, refuzându-i fostului preşedinte accesul tradiţional la informaţiile americane.
În mod tradiţional, foştii preşedinţi ai SUA au primit informări din partea serviciilor de informaţii pentru a-i putea consilia pe preşedinţii în exerciţiu în materie de securitate naţională şi politică externă.
În 2021, Biden a revocat autorizaţia de securitate pentru Trump, care era atunci fost preşedinte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.