Fostul preşedinte american Donald Trump a fost reţinut marţi, conform procedurilor, la tribunalul din Miami, unde i se vor lua amprentele înainte de a se înfăţişa în faţa judecătorului pentru a răspunde acuzaţiilor penale potrivit cărora a păstrat în mod ilegal documente de securitate naţională când a părăsit funcţia şi a minţit oficialii care au încercat să le recupereze, relatează CNN.
Trump şi fostul său consilier Walt Nauta au fost reţinuţi, a declarat un oficial al tribunalului, înainte de audierea programată pentru ora locală 15.00 (22.00, ora României), când ar urma să spună cum pledează în cazul celor 37 de capete de acuzare.
Actul de acuzare susţine că Trump a conspirat cu Nauta pentru a păstra documente clasificate şi a le ascunde de un mare juriu federal. Nauta, care a lucrat pentru Trump la Casa Albă şi la Mar-a-Lago, urmează să compară alături de Trump.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Audierea nu va fi publică.
Trump şi-a proclamat în repetate rânduri nevinovăţia şi acuză administraţia preşedintelui democrat Joe Biden că îl vizează în mod special.
Punerea sub acuzare a unui fost preşedinte al SUA pentru acuzaţii federale este fără precedent în istoria americană.
Luarea în custodie a acuzatului şi amprentarea lui, în momentul în care se prezintă la tribunal pentru a fi inculpat oficial, este o procedură standard. La fel s-a întâmplat şi în aprilie, în cazul primei înfăţişări a lui Trump în faţa tribunalului din New York, unde se confruntă cu un alt proces, la nivel de stat, pentru alte acuzaţii legate de campania electorală din 2016.
În cadrul audierii de la Miami, judecătorul magistrat va discuta despre pachetul de cauţiune care le va permite inculpaţilor să rămână în afara detenţiei, în aşteptarea procesului. Ar putea exista cerinţe ca aceştia să notifice biroul de probaţiune al instanţei înainte de a călători în anumite locaţii. De asemenea, procurorii ar putea cere ca lui Trump şi Nauta să li se impună restricţii care să le interzică comunicarea cu martorii, arată CNN.
După încheierea procedurilor de la tribunalul din Miami, Donald Trump este aşteptat marţi seara la clubul lui de golf din New Jersey, unde va rosti un discurs (miercuri, la ora 3 noaptea, ora României).
Experţii spun că ar putea trece un an sau mai mult până când va avea loc procesul propriu-zis, din cauza complexităţii pe care o presupune manipularea probelor clasificate. Avocaţii lui Trump ar putea depune o avalanşă de moţiuni pentru a contesta cazul înainte ca acesta să ajungă la proces, ceea ce ar duce la noi întârzieri.
Între timp, Trump este liber să-şi facă campanie pentru preşedinţie şi ar putea prelua funcţia, chiar dacă ar fi găsit vinovat.
Fostul preşedinte, care împlineşte miercuri 77 de ani, este primul din istoria SUA care se confruntă cu acuzaţii penale, dar acest lucru nu i-a afectat speranţele de a reveni la Casa Albă.
CITEȘTE ȘI UPDATE - Donald Trump se confruntă cu 37 de capete de acuzare în cazul documentelor clasificate. Tribunalul federal a făcut public actul de acuzare. Fostul preşedinte ţinea inclusiv în baie dosare cu secrete ale SUA şi ale aliaţilor
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...