Forţele pakistaneze au salvat 155 de pasageri dintr-un tren care a fost deturnat de luptători separatişti în sud-vestul ţării, au declarat miercuri surse de securitate, în timp ce guvernul a afirmat că o operaţiune este în curs de desfăşurare pentru a salva zeci de persoane încă ţinute ostatice, transmite Reuters.
There is nothing that cannot happen in Pakistan. This is probably the first incident of any #TrainHijack in the world.#Balochistan fighters have brought Pakistan to its knees.
— Sumit Jaiswal ???????? (@sumitjaiswal02) March 11, 2025
The seeds of terrorism that #Pakistan had sown are now paying the price for it.#PakistanTrainHijack pic.twitter.com/g2gtnGz1lm
Militanţii au aruncat în aer o cale ferată şi au deschis focul asupra trenului, marţi, în timp ce acesta călătorea de la Quetta, capitala Balochistanului, la Peshawar, în provincia Khyber Pakhtunkhwa.
Armata de Eliberare Baloch (BLA), o grupare armată etnică, a revendicat atacul şi a ameninţat că va începe execuţia ostaticilor, dacă prizonierii politici baloch, activiştii şi cei dispăruţi pe care îi consideră răpiţi de armată nu vor fi eliberaţi în termen de 48 de ore.
Militanţii au făcut ca atentatorii purtând ”veste sinucigaşe” să se aşeze lângă unii dintre ostatici, au declarat mai multe surse care au cerut să nu fie numite. Acestea nu au precizat numărul ostaticilor, însă Ministerul de Interne a afirmat că este în curs o operaţiune de salvare a acestora.
BLA a declarat marţi că deţine 214 persoane ostatice, iar o sursă de securitate a declarat pentru Reuters că în tren se aflau 425 de pasageri în momentul în care a fost atacat.
Numărul militanţilor implicaţi în atac nu a fost clar. Surse de securitate au declarat, miercuri, că 27 au fost ucişi până în prezent.
BLA este cea mai mare dintre mai multe grupări armate etnice care luptă împotriva guvernului pakistanez în provincia Balochistan, bogată în minerale, la graniţa cu Afganistanul şi Iranul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.