Trei persoane în vârstă au murit după ce un incendiu a cuprins în noaptea de vineri spre sâmbătă un spital din oraşul Tivoli, aproape de Roma, a informat presa italiană, citată de Reuters.
Un al patrulea cadavru a fost găsit în camera mortuară a spitalului San Giovanni Evangelista, dar se crede că victima a murit înainte ca incendiul să izbucnească, puţin înainte de ora locală 23:00, a relatat agenţia de presă Ansa din Italia.
Pompierii au folosit scări turnante pentru a ajuta la evacuarea a aproximativ 200 de persoane din spital, inclusiv o femeie însărcinată şi un număr de copii.
Cei evacuaţi au fost duşi la spitale din alte părţi ale Romei pentru tratament.
Decedaţi - doi bărbaţi şi două femei - aveau vârste cuprinse între 76 şi 86 de ani, potrivit presei. Pompierii au spus că incendiul a fost stins acum şi că se face o anchetă pentru stabilirea cauzei acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.