Un petrolier iranian a fost ţinta unui atac în largul Siriei - soldat cu trei morţi - şi care i-a atins unul dintre rezervoare, primul atac de acest fel de la începutul Războiului din Siria, potrivit unui ONG sirian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), cu sediul la Londra, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, nu a fost în măsură să precizeze imediat, sâmbătă seara, originea atacului, care nu a fost revendicat.

”Petrolierul iranian care venea din Iran era oprit în apropierea portului (sirian) Banias la momentul atacului”, a declarat AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

”Cel puţin trei sirieni au fost ucişi, inclusiv doi membri ai echipajului”, precizează el.

Abdel Rahman a decarat că ”nu ştie dacă este vorba despre un atac israelian sau nu”, în contextul în care Israelul a luat drept ţintă în numeroase rânduri poziţii iraniene în Siria, o ţară care se învecinează cu statul evreu şi care este devastată de război din 2011.

Republica islamică iraniană, care ajută militar regimul lui Bashar al-Assad în Siria, este un inamic al Israelului.

Tensiunile între cele două ţări sunt puternice, iar în urmă cu zece zile Iranul a acuzat Israelul de ”sabotaj” în instalaţia subterană de îmbogăţirea uraniului de la Natanz.

Ministerul sirian al Petrolui a anunţat, citat de agenţia oficială siriană de presă Sana, că ”un incendiu a izbucnit la unul dintre rezervoarele” unui petrolier neidentificat, ”după ce pare că a fost ţinta unui atac cu dronă”, în largul Banias (vest).

Incendiul a fost controlat, a anunţat ministerul.

Este vorba despre primul atac de acest fel de la începutul Războiului din Siria, potrivit SOHR.

Israelul, vecinul Siriei, a comis începând din 2011 sute de atacuri aeriene, inclusiv cu drone, vizând poziţii ale puterii siriene şi aliaţilor acesteia - trupe iraniene şi combatanţi din cadrul mişcării islamiste libaneze Hezbollah, alt inamic jurat al statului evreu.

Israelul susţine că încearcă astfel să evite ca Iranul să se implanteze în Siria.

Armata israeliană şi-a recunoscut, însă, doar arareori în mod public atacurile în Siria.

INSTALAŢIE NUCLEARĂ ISRAELIANĂ, ATACATĂ

Un ofiţer sirian a fost ucis joi, în apropiere de Damasc - în atacuri israeliene, potrivit SOHR.

Israelul susţine că a ripostat unui tir de rachetă din Siria care a căzut în sudul Israelului, în apropierea unui instalaţii nucleare.

Mai multe instalaţii de hidrocarburi au fost ţinta unor atacuri în Siria.

În februarie 2020, patru instalaţii petroliere şi gazifere situate în provincia Homs (centru) au fost atacate cu drone înarmate, care au cauzat incendii şi pagube materiale.

Aceste atacuri, care nu au fost revendicate, au avut loc la o săptămână după sabotarea unor oleoducte offshore ale Rafinăriei de la Banias.

Un sabotaj asemănător, cu explozivi instalaţi pe oleoducte, a avut loc cu şase luni mai înainte.

Războiul din Siria, declanşat în 2011 de reprimarea în sânge a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, s-a soldat cu pierderi estimate la zeci de miliarde de dolari în sectorul hidrocarburilor.

Sancţiuni impuse Siriei şi măsuri punitive impuse de către Statele Unite Iranului, o ţară petrolieră, au complicat importurile.

Înaintea războiului, producţia de petrol brut sirian atingea 400.000 de barili pe zi. În 2020, aceasta se situa undeva la 89.000 de barili pe zi, potrivit Ministerului sirian al Petrolului, dintre care până la 80.000 de barili pe zi proveneau din zone kurde, care nu se află sub controlul puterii lui al-Assad.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.