Cel puţin trei persoane au fost ucise, inclusiv o fată în vârstă de 12 ani, în atacuri reciproce cu drone explozive între Ucraina şi Rusia, în noaptea de luni spre marţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceste atacuri intervin în plină efervescenţă diplomatică, în contextul în care preşedintele american Donald Trump vrea să pună capăt cât mai repede ostilităţilor declanşare cu trei ani în urmă de Rusia, soldate cu zeci de mii de morţi, şi în care Kievul acuză Kremlinul de ”blocarea” eforturilor locatarului Casei Albe.

”Un singur ordin al lui Putin şi tirurile s-ar putea opri”, sublinaiză pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak.

”Rusia a început războiul. Ea trebuie să înceteze focul şi să nu blocheze eforturile de pace ale preşedintelui american Trump, pe care Ucraina le susţine”, adaugă el.

În aşteptarea unei eventuale opriri a confruntărilor armate care să pună capăt invaziei ruse, atacurile continuă.

Doi civili au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi, unul ”grav”, într-un atac  ucrainean cu dronă în regiunea rusă Belrorod, situată la frontiera cu Ucraina, anunţă guvernatorul Viaceslav Gladkov.

În Ucraina, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk Sergjii Lîsak a anuţat pe Telegram ”un nou atac masiv cu drone”.

O fată în vârstă de 12 ani a fost ucisă, iar o fată în vârstă de şase ani i doi adulţi au fost răniţi, a anunţat el.

Potrivit salvatorilor, ”copii au fost blocaţi sub dărâmături” după ce o dronă a lovit o locuinţă în districtul Samarivski.

Fata în vârstă de 12 ani ”a murit în drum către spital”, iar cealaltă fată a fost preluată de către medici, anunţă ei.

”Părinţii lor au fost răniţi, dar au refuzat spitalizare”, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat într-un interviu acordat revistei Paris Match că ”ân următoarele opt-zece zile vom creşte presiunile asupra Rusiei”.

El estimează că i-a ”convins pe americani de posibilitatea unei escaladări a ameninţărilor şi unor posbile sancţiuni” împotriva Moscovei.

”Următoarea jumătate de lună va fi o perioadă-cheie în încercarea de a pune în aplicare acest armistiţiu” pe care-l vor Statele Unite, acceptat de către Ucraina şi apărat de eurpeni, dar la care Rusia nu s-a angajat încă, a insistat şeful statului francez, după ce s-a întâlnit cu omologii săi american Donald Trump, ucrainean Volodimir Zelensli şi premierul britanic Keir Starmer la Vatican.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.