Trei presupuşi spioni ai Rusiei în Marea Britanie, toţi cetăţeni bulgari, au fost arestaţi şi inculpaţi în cadrul unei anchete majore de securitate naţională, dezvăluie, marţi, BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Inculpaţii au fost reţinuţi în februarie şi de atunci au fost plasaţi în arest preventiv. Aceştia sunt bănuiţi că lucrau pentru serviciile de securitate ruseşti.

Ei sunt acuzaţi de posesie de documente de identitate cu "intenţie necorespunzătoare", adică se presupune că le-ar fi avut ştiind că sunt false. Este vorba despre paşapoarte, cărţi de identitate şi alte documente pentru Marea Britanie, Bulgaria, Franţa, Italia, Spania, Croaţia, Slovenia, Grecia şi Republica Cehă.

Cei trei inculpaţi - doi bărbaţi şi o femeie - au fost arestaţi în temeiul Legii referitoare la secretul de stat de către agenţi antiterorism din cadrul Poliţiei Metropolitane, care au prerogative în cazurile de spionaj.

Cei trei suspecţi se numesc Orlin Roussev, în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în Great Yarmouth, Norfolk, Bizer Djambazov, 41 de ani, din Harrow, în nord-vestul Londrei şi Katrin Ivanova, 31 de ani, de la aceeaşi adresă din Harrow. Cei trei locuiau în Marea Britanie de ani de zile, având diverse slujbe şi având mai multe domicilii în suburbii.

Orlin Roussev are un istoric de afaceri în Rusia. S-a mutat în Marea Britanie în 2009 şi a lucrat timp de trei ani într-o funcţie tehnică în domeniul serviciilor financiare. În profilul său online de pe LinkedIn se precizează că ulterior şi-a deschis o afacere în domeniul informaţiilor de semnal, care presupune interceptarea comunicaţiilor şi a semnalelor electronice. Roussev, a cărui cea mai recentă adresă este o pensiune de pe malul mării din Great Yarmouth, afirmă, de asemenea, că a fost consilier al Ministerului bulgar al Energiei.

În Harrow, foşti vecini i-au descris pe Bizer Djambazov şi pe Katrin Ivanova ca fiind un cuplu. Ei ştiau că Djambazov este şofer la spital, iar Ivanova se descrie pe profilul său de LinkedIn ca lucrând ca asistent de laborator pentru o firmă privată de sănătate. Cei doi, care s-au mutat în Regatul Unit în urmă cu aproape zece ani, au condus o organizaţie comunitară care oferă servicii bulgarilor, inclusiv familiarizarea acestora cu "cultura şi normele societăţii britanice". Potrivit unor documente online ale statului bulgar, cei doi au lucrat, de asemenea, pentru comisii electorale din Londra care facilitează votul la alegerile bulgare al cetăţenilor care locuiesc în străinătate.

Vecinii de la două adrese ocupate anterior de cuplu au povestit că aceştia aduceau plăcinte şi prăjituri drept cadouri. La cea mai recentă locuinţă a lor din Harrow, vecinii au spus că detectivii au petrecut o perioadă semnificativă de timp făcând percheziţii, prezenţa poliţiei fiind vizibilă timp de peste o săptămână.

Cei trei inculpaţi urmează să fie judecaţi la tribunalul Old Bailey din Londra în ianuarie. Aceştia încă nu şi-au prezentat pledoariile cu privire la acuzaţii.

Poliţia antiteroristă a recunoscut public că dedică tot mai mult timp cazurilor în care există suspiciuni de ameninţări la adresa statului şi de spionaj, în special în legătură cu Rusia. Îngrijorarea autorităţilor vine ca urmare a unor incidente celebre petrecute în ultimii ani care au implicat operaţiuni ale serviciilor secrete ruseşti în Marea Britanie.

În 2018, agenţi ruşi au încercat să îl ucidă pe fostul agent dublu Serghei Skripal şi pe fiica sa Iulia în Salisbury, Wiltshire, folosind agentul neurotoxic mortal Noviciok. Cei doi, precum şi detectivul care s-a ocupat de anchetă, Nick Bailey, au fost trataţi în spital şi ar fi putut muri. Mai târziu în acelaşi an, o localnică, Dawn Sturgess - care nu avea nicio legătură cu familia Skripal - a murit după ce a fost expusă la agentul neurotoxic, care fusese lăsat în Wiltshire într-o sticlă de parfum.

În 2006, fostul ofiţer de informaţii rus Aleksandr Litvinenko a fost ucis la Londra după ce a fost otrăvit cu poloniu de asasini care lucrau pentru statul rus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.