Multe dintre serviciile secrete ale unor ţări, precum CIA, MI6, FSB (fost KGB) sau Mossad, şi-au dobândit un renume de-a lungul istoriei, de multe ori ca urmare a implicării lor în anumite scandaluri, însă sunt altele care, deşi sunt foarte puternice, sunt mai puţin cunoscute. Site-ul toptenscentral.com a realizat un top al celor mai bune 10 servicii secrete din lume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

10. MSS - China  

Ministerul Securităţii de Stat din China (MSS), una dintre cele mai puternice instituţii din ţară, este responsabilă de colectarea de contra-informaţii şi informaţii externe. Agenţia a fost fondată de Partidul Comunist Chinez în 1949 pentru a colecta informaţii pe perioada războiului civil din China. MSS are pe lângă rolul de colectare de informaţii şi unul de supraveghere şi control al străinilor care vizitează ţara. Mulţi dintre agenţii MSS lucrează sub acoperire în diferite instituţii şi ministere ale statului, inclusiv în unităţi de învăţământ.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

9. DGSE – Franţa

Direcţia Generală pentru Securitatea Externă este principala agenţie de informaţii din Franţa. Sediul central se află în Paris, iar cei în jur de 5.000 de agenţi furnizează informaţii adunate din toată lumea. Mai mult, DGSE colaborează foarte strâns cu agenţia de securitate internă a ţării având atribuţii şi în ceea ce priveşte securitatea naţională.

Aceştia susţin că au dejucat numeroase atentate teroriste în Hexagon, totuşi, în această ţară au avut loc unele dintre cele mai sângeroase atacuri ale ISIS.

 

8. RAW – India

Divizia de Cercetare şi Analiză (RAW) este cel mai important serviciu secret al Indiei. Cu sediul în New Delhi, agenţia de informaţii a fost infiinţată în 1965 şi are ca obiective principale supravegherea celor două mari puteri aflate pe continentul asiatic, Rusia şi China. De asemenea, RAW mai are atribuţii în ceea ce priveşte monitorizarea şi restricţionarea furnizării de servicii hardware către Pakistan de către SUA, ţările europene şi China.

 

7. ASIS – Australia

Serviciul australian de informaţii a fost fondat în 1952 şi este recunoscut la nivel mondial pentru legăturile foarte strânse pe care le are cu majoritatea serviciilor din lume. Mai mult, agenţii acestora sunt dispersaţi în toată lumea având marea calitate de a fi capabili să adune informaţii şi date de peste tot.

Principala misiune a ASIS este aceea de a proteja interesele Australiei prin furnizarea de servicii de inteligenţă străină.

 

6. FSB, Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei este prima agenţie de securitate a ţării. Principalele obiective sunt problemele interne ale ţării, în special cele care apar în zona de frontieră, dar şi contra-terorismul. Ponderea cea mai mare a cazurilor rezolvate de FSB o reprezintă traficul de droguri.

Serviciul este unul dintre cele mai mari din lume în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, peste 250.000 - agenti acoperiţi, ofiţeri secreti şi spioni străini.

5. BND – Germania

Serviciul Federal de Servicii Inteligente al Germaniei, numit Bundesnachrichtendienst, este agenţia de informaţii externe a ţării. Fondată înainte de cel de-al Doilea Război Mondial pentru a spiona strategiile şi planurile combatanţilor, fiind una dintre cele mai longevive instituţii de acest gen.

Considerat unul dintre cele mai bogate şi mai bine dotate servicii secrete din lume, cu tehnologii de ultimă generaţie, BND are ca principale obiective contracararea atacurilor la adresa securităţii naţionale şi supravegherea spionajului extern.

 

4. Mossad – Israel

Institutul pentru Inteligenţă şi Operaţiuni Speciale din Israel este unul dintre serviciile secrete cele mai active pe plan international, cu numeroşi agenţi infiltraţi în toată lumea. Mossad este recunoscut ca fiind cea mai bine organizată instituţie de acest gen în ceea ce priveşte lupta contra-terorismului.

Cea mai cunoscută divizie a Mossad este "Divizia de Operaţiuni Speciale" numită Metsada. Acesta a fost fondată în 1951 pentru a efectua operaţiuni speciale, cum ar fi asasinate şi sabotaj, monitorizarea spionilor din întreaga lume sau să poarte războaie psihologice.

 

3. MI6 – Marea Britanie

Serviciul Secret de Informaţii (SIS) britanice, cunoscut sub numele de MI6 (Informaţii Militare, secţiunea 6), este agenţia care alimentează guvernul britanic cu informaţii externe. Serviciul a fost înfiinţat în timpul Primului Război Mondial şi a furnizat informaţii în tot acest timp. Existenţa SIS nu a fost recunoscută oficial până în 1994.

 

2. ISI – Pakistan

ISI este agenţia de informaţii din Pakistan care funcţionează în cadrul militar. ISI a fost declarat în 2015 drept cel mai bun serviciu de intelligence din lume.

Formată în 1948, ISI este principala agenţie de informaţii din Pakistan. Principalul obiectiv al ISI este investigarea şi analizarea datelor cu privire la chestiuni de securitate pentru guvernul pakistanez. Dintre cele trei agenţii din ţară, ISI este cea mai importantă. Cu sediul în Shahrah-e-Soharwardi la Islamabad agenţia pakistaneză s-a aflat în centrul unui număr mare de scandaluri, provocate în special de India, care i-a acuzat de încurajarea terorismului prin sprijinirea grupurilor militante şi de contrabandă.

ISI îşi datorează poziţia în topul celor mai puternice servicii secrete din lume numărului foarte mare de agenţi, dar şi a puterii uriaşe pe care o are în una dintre cele mai mari ţări din lume.

 

1. CIA – SUA

Agenţia Centrală de Informaţii este cel mai cunoscut şi mai puternic serviciu secret din lume. Cu sediul în Langley, Virginia, la vest de Washington, CIA devansează ca tehnologie şi putere celelalte servicii de inteligenţă din Statele Unite, inclusiv Agenţia Naţională de Securitate (NASA), Agenţia de Informaţii a Apărării (DIA) şi Biroul Federal de Informaţii (FBI). 

CIA este specializată în special pe afacerile externe, având foarte puţine atribuţii în ceea ce priveşte politica internă şi răspunde direct în faţa preşedintelui SUA. Printre funcţiile sale de bază se numără căutarea şi analizarea informaţiilor despre străini şi operaţiuni care îl privesc pe preşedinte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.