Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că ultimele tiruri de rachete ale Coreei de Nord sunt un ”avertisment” adresat Washingtonului şi Seulului, din cauza manevrelor lor militare comune, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene de presă KCNA, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această ultimă lansare de rachete a avut loc marţi, după ce forţele americane şi sud-coreene au început, cu o zi înainte, manevre comune vizând sătesteze capacitatea Seulului de a deţine un control operaţional pe timp de război.

Phenianul a avertizat că lansarea acestor manevre ar compromite reluarea anunţată a negocierilor între Statele Unite şi Coreea de Nord despre arsenalul nuclear al Phenianului.

Coreea de Nord a denunţat mereu manevrele comune regulate, pe care le consideră o pregătire în vederea unei eventuale invaziia teritoriului său.

Însă, până în prezent, ea s-a abţinut să efectueze teste de rachetă în timp ce erau în curs exerciţii americano-sud-coreene.

”RACHETE TACTICE GHIDATE”

Potrivit KCNA, Kim a asistat personal la tirul de rachete de marţi. Testul a permis verificarea ”eficacităţii în timp de război” a ”unui noi tip de rachete tactice ghidate”, a precizat agenţia.

”Felicitându-se de succesul acestui tir de demosntraţie, Kim Jong Un a notat că această acţiune militară este o ocazie de a adresa un avertisment adecvat adresat manevrelor militare comune pe care le efectuează Statele Unite şi Coreea de Sud”, scrie agenţia.

Potrivit Statului Major Interarme al forţelor sud-coreene, Coreea de Nord a tras marţi două proiectile ”care se presupune că sunt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune” şi care au căzut în mare.

Acesta a fost a patra pereche de rachete trase de Coreea de Nord în mai puţin de două săptămâni, iar Phenianul a avertizat că ar putea să aibă loc şi altele.

Preşedintele american Donald Trump a minimalizat aceste diverse tiruri, subliniind că este vorba despre rachete cu rază scurtă de acţiuneşi că aceste teste nu constituie o  încălcare a angajamentelor asumate de Kim faţă de Statele Unite.

După un an de tensiuni tot mai puternice şi de ameninţări reciproce, Donald Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit, în iunie 2018, la Singapore, într-un summit istoric, la finalul căruia Kim a semnat un angajament, redactat în termeni vagi, în care se angaja să acţioneze în vederea ”denuclearizării peninsulei coreene”.

Un al doilea summit, în februarie, la Hanpo, în Vietnam, a fost scurtat din cauza unui dezacord cu privire la problema unei ridicări a sancţiunilor economice impuse Coreei de Nord şi concesiilor pe care Phenianul urma să le facă în schimbul ridicării isancţiunilor.

Într-o întâlnire-surpriză, în iunie, la Panmunjom, în Zona Demilitarizată (DMZ) care desparte cele două Corei, Trump şi Kim au decis o reluare a negocierilor în dosarul nuclear. Însă aceste discuţii nu au reînceput încă.

Unii analişti apreciază că activităţile militare care au loc în prezent de mable părţi ar putea să amâne reluarea negocierilor în toamnă.

Iar Phenianul a anunţat marţi că motivaţia Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC, numele oficial al Coreei de Nord) de a discuta este afectată negativ de manevrele militare comune care tocmai au început.

”Situaţia care prevalează ne răceşte în mod considerabil dorinţa de a aplica acordurile RPDC/Statele Unite şi acordurile intercoreene, ceea ce afectează de asemenea perspectivele unui viitor dialog”, a avertizat un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe, citat de KCNA.

”ÎNCĂLCARE FLAGRANTĂ”

Phenianul consideră că lansarea acestor manevre ”este o negare nedisimulată şi o încălcare flagrantă” ale mai multor acorduri încheiate între Phenian şi Washington, potrivit KCNA.

Consilierul în domeniul securităţii naţionale al Casei Albe John Bolton a minimalizat marţi protestele Phenianului. Manevree comune aflate în curs sunt ”conforme parteneriatului pe care îl avem cu Coreea de Sud”, a declarat el.

”Coreea de Nord şi-a continuat manevrele cu aceeaşi intensitate. Atunci ei nu au cu adevărat motive să se pângă”, a declarat Bolton la postul american Fox News.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.