Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu suntem poliţişti sau indivizi răi. Suntem doar un instrument, suntem doar îngerii care au primit un talent din partea lui Dumnezeu. Ştii, talentul de a duce sufletele negre înapoi în rai, tocmai pentru a-le curăţa”, sunt cuvintele unui poliţist filipinez, care face parte din aşa-numitele ”escadroane ale morţii” responsabile de uciderea a peste 3.600 de persoane în ultimele trei luni.

Acesta explică există un scop înălţător al crimelor comise de ”escadroanele morţii”, ci nu este vorba despre plăcerea găsită de poliţişti în uciderea unor persoane dependente de droguri.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Suntem aici ca îngeri. Suntem precum Mihai şi Gavril, nu-i aşa?”, precizează poliţistul filipinez.

Totuşi, peste 3.600 de persoane au căzut victime execuţiilor extrajudiciare în ultimele trei luni, adică după ce controversatul Rodrigo Duterte a fost învestit în funcţia de preşedinte al Filipinelor. Mai mult de jumătate din aceste crime au fost comise de aşa-numiţi justiţiari, în vreme ce a doua jumătate şi-a pierdut viaţa în operaţiuni sângeroase ale poliţiei filipineze. 

Execuţiile extrajudiciarea filipineze au trezit semne de întrebare la nivel internaţional, inclusiv din partea Naţiunilor Unite şi a Statelor Unite ale Americii. De asemenea, Human Rights Watch şi Amnesty International au emis avertismente legate de ”climatul de anarhie şi teamă care a curpins ţara asiatică”.

În acest sens, statul filipinez pare că a alunecat într-o eră a escadroanelor morţii. De asemenea, situaţia actuală nu are şanse de a se îmbunătăţi sub conducerea lui Rodrigo Duterte. Preşedintele filipinez nu s-a sfiit să compare eforturile duse de acesta în războiul drogurilor cu cele ale dictatorului nazist Adolf Hitler în comiterea Holocaustului.

Mai mult, un fost asasin filipinez l-a acuzat pe preşedinte de implicarea sa directă în ordonarea unor execuţii extrajudiciare în timpul mandatului de primar al metropolei Davao. Rodrigo Duterte ar fi ucis cu sânge rece un funcţionar guvernamental, folosindu-se de o mitralieră semiautomată.

Potrivit activiştilor, până la 1.400 de persoane au fost ucise de un escadron al morţii în cei 25 de ani în care metropola Davao a fost condusă de Rodrigo Duterte.

Însă acum, un poliţist filipinez vorbeşte pentru prima dată de rolul jucat de forţele poliţieneşti într-o campanie secretă şi finanţată de executiv pentru eliminarea cetăţenilor nedoriţi de pe străzi, în special a presupuşilor traficanţi de droguri sau a persoanelor dependente de substanţe halucinogene.

Poliţistul susţine că zeci de persoane au fost ucise în ultimele trei luni doar de unitatea sa de poliţie. Aceasta este faţa necunoscută a războiului sângeros împotriva drogurilor, care a fost iniţiat de preşedintele Rodrigo Duterte.

El stă în spatele unei perdele cu mărgele dintr-unul din numeroasele bordeluri filipineze, în timp ce îşi spune povestea despre execuţiile extrajudiciare la care a participat în ultimele trei luni.

”Uneori vin aici doar pentru a avea un somn odihnitor”, glumeşte poliţistul filipinez, înainte de a explica jurnaliştilor britanici că bordelurile sunt locuri extrem de discrete în care pot fi purtate discuţii periculoase.

Bărbatul este un membru activ al forţelor naţionale filipineze.

”Ei ne-au creat. Ei spun că au eliberat bestia din cuşcă pentru a-i neutraliza pe criminali”, spune poliţistul despre escadroanele morţii.

Acesta susţine că face parte din ultimele zece unităţi de poliţie secrete create recent de executivul filipinez. Fiecare unitate de poliţie are 16 membri.

Mai mult, aceste unităţi secrete sunt coordonate pentru a executa o serie de ţinte: presupuşi consumatori de droguri, dealeri sau criminali.

Cele mai multe execuţii extrajudiciare au loc în timpul nopţii, ia poliţiştii poartă uniforme negre şi au feţele acoperite în timpul operaţiunilor. Aceştia îşi fixează cronometrele şi au la dispoziţie un minut sau două pentru a extrage ţintele din locuinţe şi a le ucide pe loc - rapid, precis şi fără martori.

Poliţistul susţine că aceste cadavre sunt abandonate în următorul oraş sau sub un pod. De asemenea, asasinii pun pe cadavre pancarte cu mesaje precum ”baronul al drogurilor” sau ”dealer”.

”Punem aceste pancarte pentru ca presa şi anchetatorii să-şi redirecţioneze investigaţia. În acest sens, anchetatorii se vor gândi că nu trebuie să investigheze crima, pentru că e vorba de un violator sau un dealer”, precizează poliţistul filipinez.

Acesta glumeşte că orice criminal filipinez poate să scape basma curată în prezent, dacă îi acoperă faţa persoanei ucise cu bandă sau pune o pancartă peste cadavru cu mesajul ”dealer” sau ”violator”.

Poliţistul îşi aminteşte că a fost pentru prima dată trimis în aceste operaţiuni imediat după victoria din alegerile prezidenţiale a lui Rodrigo Duterte.

Fiecare unitate specială este contactată prin radio, iar fiecare poliţist primeşte un număr. Ulterior, liderul unităţii primeşte un dosar de ţinte cu mai mulţi dealeri, consumatori sau criminali care trebuie să fie neutralizaţi.

”Ne vor trimite o poză sau poate profilul individului respectiv. În mod automat, doi poliţişti vor merge la locuinţa acestuia şi vor face mai multe evaluări pentru identificarea ţintei”, explică poliţistul filipinez sub protecţia anonimităţii.

Unitatea investighează ţinta pentru a determina dacă este implicată în activităţi ilegale, dacă sunt cu ”frică de Dumnezeu” sau sunt aşa-numiţi ”paraziţi”.

De asemenea, preşedintele filipinez a dezminţit orice implicare în organizarea unui ”escadron al morţii”, deşi a susţinut adeseori că-i va ucide pe infractori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.