Telegram şi-a modificat regulile moderării în vederea unei colaborări mai mari cu autorităţile judiciare, anunţă patronul aplicaţiei Pavel Durov, inculpat în Franţa din cauza publicării unor conţinuturi ilegale pe platformă, relatează AFP.
”Am clarificat faptul că adresele IP şi numerele de telfeon mobil ale celor care ne încalcă regulile vor putea să fie comunicate autorităţilor în urma unor cereri judiciare validate”, a anunţat luni pe Telegram patronul Pavel Durov.
Mesageria, înfiinţată în 2013, care afirmă că a respectat mereu legile europene, s-a angajat de la bun început să nu dezvăluie informaţii despre utilizatorii săi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Precedentele reguli nu prevedeau o colaborare cu justiţia constând în împărtăşirea ”adreselor IP” şi ”numerelor de telefon”.
Pavel Durov, arestat la sfârşitul lui august în Franţa şi eliberat pe cauţiune, a fost inculpat cu privire la numeroase infracţiuni în legătură cu aplicaţia sa de mesagerie şi are interdicţia de a părăsi teritoriul francez.
Miliardarul în vârstă de 39 de ani considera ”surprinzător” faptul de a fi considerat responsabil de conţinutul publicat de alte persoane, într-un lung mesaj publicat pe platforma sa la începutul lui septembrie.
Pavel Durov a recunoscut însă că o creştere puternică a numărului utilizatorilor Telegram - pe care-l evalua la 950 de milioane în lume - a generat o situaţie care le-a ”permis infractorilor să abuzeze mai uşor de platforma” sa.
El a promis să facă din moderarea pe mesageria sa o ”mândrie” şi a anunţat la 6 septembrie o primă serie de măsuri vizând consolidarea acesteia.
Între noutăţile anunţate de Pavel Durov se află introducerea funcţiei de geolocalizare ”Businesses Nearby”, care prezintă doar ”întreprinderi legitime şi verificate”, în loc de ”People Nearby”, care permitea intrarea în contact cu utilizatori situaţi în apropiere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.