Liderii ţărilor baltice urmează să-i ceară preşedintelui american Donald Trump să le trimită mai mulţi militari şi să consolideze apărarea antiaeriană a flancului de est al NATO în cadrul unei întâlniri prevăzute marţi, potrivit unor reprezentanţi ai acestor ţări, relatează AFP.
Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, omologii săi eston Kersti Kaljulaid leton Raimonds Vejonis sunt primiţi la Casa Albă în contextul în care Washingtonul pare să-şi înăsprească poziţia faţă de Moscova.
Un limbaj mai ferm adoptat recent de Trump faţă de Kremlin a mai potolit îngrijorări în regiunea ţărilor baltice provocate de primele declaraţii conciliante ale preşedintelui american faţă de Rusia, după ce s-a instalat la putere.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un oficia lituanian de rang înalt, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a anunţat că ţările baltice cer Statelor Unite să le trimită mai frecvent baterii de rachete antirachetă de tip Patriot în cadrul unor exerciţii militare. Ei vor, de asemenea, să facă parte din scutul antirachetă al NATO în Europa.
”Sper ca Statele Unite şi ceilalţi aliaţi să înţeleagă că spaţiul aerian al ţărilor baltice trebuie să fie mai bine protejat şi apărat”, a declarat Grybauskaite pentru postul public de radio LRT, cu o zi înaintea vizitei.
”Este important ca (trupele americane) să se afle în rotaţie permanentă în toate ţările baltice”, a adăugat ea.
NATO a desfăşurat anul trecut patru batalioane multinaţionale în Polonia şi în cele trei ţări baltice, ca pe un declanşator de alertă contra unui eventual aventurism rus, iar armata americană a trimis sisteme de tip Patriot în Lituania în cadrul unor exerciţii.
Vicepreşedintele american Mike Pence a evocat în iulie, în cadrul unei vizite în Estonia, posibilitatea de a desfăşura sisteme de tip Patriot în această ţară.
Ţările baltice au fost zguduite de retorica din campania electorală a lui Trump, de punerea sa în discuţie a unităţii NATO şi de absenţa iniţială a unor critici la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin.
În 2018 a apărut pe un zid, la Vilnius, o imagine cu Trump sărutându-l pe buze pe Putin, iar un sondaj publicat anul trecut releva că doi lituanieni din trei nu aveau încredere în preşedintele american.
”ARĂTAREA MUŞCILOR”
Însă atitudinea publocului s-a schimbat când Trump a decis să furnizeze rachete antitanc Ucrainei cu scopul de a o ajuta să lupte împotriva separatiştilor proruşi susţinuţi de Moscova şi să crească finanţarea forţelor americane în Europa.
”La început, incertitudinea cu privire la angajamentul său faţă de NATO era răspândită, însă ea a slăbit în ultimele luni”, a declarat pentru AFP un analist de la Universitatea din Vilnius, Kestutis Girnius.
Expulzarea de către Washington a 60 de diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Londra, după otrăvirea în Marea Britanie a lui Serghei Skripal, un fost spion rus, şi a fiicei sale, Iulia, atribută Rusiei de către Guvernul britabic, este un semn al unei atitudini mai ofensive, notează Simas Celutka de la Institutul de Analiză Politică de la Vilnius.
”Consilierii săi l-au putut convinge pe Trump că arătarea muşchilor este singura formă de comunicare pe care Putin o ia în serios”, a adăugat el.
Trump, care a atacat adesea ”pasagerii fără bilet” ai NATO, urmează să felicite cele trei ţări baltice pentru că respectă regula NATO cu privire la cheltuirea a 2% din PIB cu Apărarea lor.
”Preşedintele vrea să arate că aceste ţări stabilesc un nivel la care noi vrem să ne vedem aliaţii ajungând în privinţa (cheltuielilor) Apărării”, a declarat ambasadorul american în Lituania Anne Hall.
Summitul americano-baltic include de asemenea un forum economic în care Lituania vrea să semneze contracte în vederea creşterii importurilor de gaze naturale lichefiate americane, cu scopul de a-şi reduce dependenţa de grupul rus Gazprom.
Riscul unui război comercial între Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite ar putea, de asemenea, să fie discutat la Washington, în contextul în care cele trei ţări baltice sunt îngrijorate de o posibilă gâlceavă transatlantică.
Aceste trei ţări - a căror populaţie pusă la un loc se ridică la şase milioane de persoane - au fost ocupate şi anexate de URSS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ele şi-au recăpătat independenţa în 1991 şi au aderat la UE şi NATO în 2004.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.