Talibanii au ameninţat să facă ”să sufere mai mult decât pe oricine altcineva” Statele Unite, după ruperea spectaculoasă de către preşedintele american Donald Trump a negocierilor cu privire la Războiul din Afganistan, în pofida faptului că ambele părţi au lăsat uşa deschisă unei viitoare reluări a dialogului, relatează AFP.
Preşedintele american a provocat o surpriză printr-un dublu anunţ zgomotos sâmbătă seara.
El a dezvăluit mai întâi că a organizat, în cel mai mare secret, o reuniune, prevăzută duminică, la reşedinţa sa de la Camp David, un loc emblematic a numeroase negocieri de pace, cu omologul său afgan Ashraf Ghani şi, mai ales, cu lideri talibani.
Acest proiect fără precedent cu talibanii, cu două zile înaintea marcării a 18 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, care au declanşat invazia americană a Afganistanului, a provocat indignare inclusiv în rândul aliaţilor lui Trump.
”Camp David este locul unde liderii Americii s-au întâlnit pentru a planifica riposta noastră după ce Al-Qaida, susţinută de talibani, a ucis 3.000 de americani la 11 septembrie. Niciun membru al talibanilor nu ar trebui să pună piciorul acolo. Niciodată”, a scris pe Twitter membra republicană a Congresului Liz Cheney, fiica fostului vicepreşedinte Dick Cheney.
”Este foarte bizar să inviţi o organizaţie teroristă de acest tip la Camp David”, a reacţionat la rândul său, la CNN, candidatul democrat la preşedinţie Julian Castro.
În câteva tweeturi, Trump a anulat, de asemenea, negocierile în curs de un an cu insurgenţii, care păreau totuşi că se află pe punctul de a conduce la un acord, după 18 ani de război în Afganistan.
Motivul invocat în vederea acestei lovituri de teatru este atentatul de joi de la Kabul, revendicat de către rebeli şi care s-a soldat cu moartea unui militar american.
”America va suferi mai mult ca oricine altcineva”, ”atitudinea sa împotriva păcii va fi mai vizibilă în ochii lumii, iar pierderile sale umane şi financiare vor creşte”, a avertizat duminică un purtător de cuvânt al mişcării rebele, Zabihullah Mujahid, care a ameninţat cu”continuarea jihadului” până la ”sfârşitul ocupaţiei”.
Imediat, violenţele riscă să se intensifice, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale de la 28 septembrie în Afganistan.
”NEPESIMIST”
Înseamnă, oare, acest lucru sfârşitul procesului fără precedent, după ruperea dialogului?
În pofida mesajului lor belicos, talibanii au anunţat că ei cred că americanii vor reveni la masa negocierilor.
În ceea ce-l priveşte pe şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, el nu a exclus o reluare a negocierilor, cu condiţia ca insurgenţii ”să-şi schimbe atitudinea” şi ”să confirme angajamentele pe care şi le-au asumat”. Altfel, ”preşedintele Statelor Unite nu va reduce presiunea”, a avertizat el.
”Eu nu sunt pesimist”, a dat asigurări, cu toate acestea, secretarul de Stat.
El a confirmat că un ”acord de principiu” este pe masă, după ”enorme progrese”.
Acordul ar urma să permită o începere a unei retrageri progresive a celor 13.000-14.000 de militari americani din Afganistan, în schimbul unor garanţii împotriva terorismului din partea talibanilor, unei ”reduceri a violenţei” şi deschiderii unor negocieri de pace directe între autorităţile de la Kabul şi insurgenţi - lucru pe care aceştia din urmă l-au refuzat mereu.
Ţinut până acum la distanţă, preşedintele Ghani, care şi-a exprimat ”îngrijorarea” faţă de proiectul acordului, a apreciat că ”adevărata pace nu va putea veni decât atunci când talibanii vor înceta să omoare afgani şi vor accepta un armistiţiu şi negocieri faţă în faţă cu Guvernul afgan”.
Pakistanul a invitat Washingtonul şi talibanii să reia dialogul. Şeful diplomaţiei iraniene Jawad Zarif, a cărui ţară este atât inamica talibanilor, cât şi a Statelor Unite, a scris pe Twitter că ”străinii învinşi vor trebui să plece, iar lupta fratricidă trebuie să se termine”.
”PRETEXT”
”Dacă ei sunt incapabili să accepte un armistiţiu în timpul acestor discuţii de pace foarte importante”, ”atunci probabil că nu vor avea mijloacele să negocieze un acord semnificativ”, a lansat sâmbătă seara Donald Trump, care a marcat deja istoria întâlnindu-se cu liderul nord-coreean Kim Jong Un şi căruia i-ar place un summit cu liderii iranieni.
Potrivit lui Laurel Miller, reprezentantul diplomaţiei americane pentru Afganistan şi Pakistan în perioada 2013-2017, proiectul întâlnirii secrete cu lideri talibani ”este o mare surpriză”.
”De ce să-l anuleze din cauza unui atac sângeros la Kabul, joi, odată ce talibanii şi-au multiplicat recent atentatele? Nu este prea clar”, a declarat pentru AFP actuala directoare pentru Asia a organizaţiei de prevenţie a conflictelor International Crisis Group.
O posibilă explicaţie, potrivit analistului de la cercul de reflecţie Wilson Center Michael Kugelman, este că Donald Trump ”avea nevoie de un pretext pentru a se retrage dintr-un acord care nu are să funcţioneze”. ”El a găsit unul”, subliniază el pe Twitter.
La Kabul, directorul Institutului afgan de Studii Strategice Davoud Moradian a imputat eşecul, la rândul său, strategiei Washingtonului care, în opinia sa, ”a dat impresia că Statele Unite se grăbeau să plece, indiferent că acordul poate fi aplicabil sau nu”.
Donald Trump, care consideră de mult timp că războiul a costat prea mulţi bani şi vieţi Statele Unite şi care a promis ”să pună capăt războaielor nesfârşite, a anunţat clar că vrea să cheme acasă trupele înainte să candideze la al doilea mandat, în noiembrie 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.