Susţinători ai lui Aleksei Navalnîi - inclusiv medici - au fost reţinuţi marţi de către poliţia rusă, în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilomertri est de Moscova, unde au venit să ceară informaţii despre starea sănătăţii opozantului politic, bolnav şi aflat în greva foamei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unei jurnaliste AFP, medicul personal al lui Aleksei Navalnîi Anastasia Vasilieva, o activistă din cadrul opoziţiei, se află între cele câteva persoane arestate şi îmbarcate în furgoane ale poliţiei în faţa Coloniei penitenciare numărul 2 de la Pokrov, unde opozantul ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014, pe care-l denunţă drept politic.

Alţi medici şi susţinători ai opozantului, dar şi cel puţin un jurnalist au fost arestaţi.

Potrivit cotidianului pro-Kremlin Izvestia, Navalnîi a fost transferat luni la o unitate medicală, din cauza unei agravări a stării sănătăţii acestuia.

Principalul opozant al Kremlinului, în vârstă de 44 de ani, a anunţat la 31 martie că intră în greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile  în care este deţinut şi a acuzat administraţia penitenciară rusă (FSIN) de faptul că-i refuză accesul la îngrijiri medicale şi de ”tortură” prin privare de somn.

El a anunţat luni pe reţele de socializare că suferă de o tuse puternică şi are febră, în afară de dureri de spate şi probleme cu picioarele, de care se plânge de la sfârşitul lui martie.

Susţinătorii săi sunt îngrijoraţi, în contextul în care opozantul a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu un agent neurotoxic de tip militar, noviciok, de care-l acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Înainte să fie arestată, Anastasia Vasilieva s-a declarat ”îngrijorată” şi a anunţat că a venit ”să înţeleagă ce se întâmplă” în colonia penitenciară de la Pokrov..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.