Cesar Alteri Sayoc Jr., în vârstă de 56 de ani, are un cazier şi antecedente judiciare vechi în Florida, potrivit unor documente judiciare şi altor documente publice, potrivit cărora a fost condamnat după ce a fost găsit vonovat de furt, inclusiv de furt de bunuri personale, infracţiuni rutiere, iar în 2002 de proferarea unor ameninţări de a ”arunca, plasa, arunca sau descărca orice dispozitiv distrugător”, relatează The Associated Press.
Sayoc a fost plasat în arest prevenitv în Florida, în cadrul ancheteii cu privire la valul de bombe trimise prin poştă săptămâna aceasta unor lideri democraţi.
El s-a născut la New York, porivit AP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul a fost condamnat în august 2002 pentru că a ameninţat să arunce o bombă, în timpul unei discuţii cu un reprezentant al serviciilor publice din Florida, potrivit unui avocat din Miami care l-a reprezentat, Ronald Lowy.
Potrivit unor documente judiciare din arhiva comitatului Dade, Sayoc a ispăşit un an sub probaţiune, după ce un judecător a semnat un certificat de eliberare, în noiembrie 2002.
Sayoc “a proferat ameninţări, înfuriat de lipsa unor servicii” publice, a declarat Lowy pentru AP
Însă acesta nu a dat dovadă, la acea vreme, că ar avea capacitatea să-şi pună în aplicare aminţarea printr-o eventuală expertiză în fabricarea de bombe, a adăugat avocatul.
El era culturist, la acea vreme, şi nu manifesta vreo înclinaţie politică, în afară de acoperirea unui vehicul pe care-l deţinea cu simboluri amerindiene, a mai declarat avocatul.
Potrivit unor documente judiciare, Sayoc a fost condamnat în ani '90, în comitatul Broward, unde a fost găsit vinovat de furt calificat şi furt de bunuri personale.
În 2004, el a fost condamnat după ce a fost găsit vinovat de rambursare frauduloasă şi falsificare de probe materiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...