Autorităţile suedeze acuză serviciile iraniene de informaţii de piratarea - în 2023 - a unui operator de SMS cu scopul de a trimite mesaje în care încurajau oamenii să ”răzbune” incendieri ale Coranului în această ţară, relatează AFP.
La începutul lui august 2023, presa suedeză scria că un mare număr de persoane din Suedia a primit SMS de la o grupare care se autointitula ”Anzu Team” aproximatriv 15.000 de mesaje ”care îndemnau la răzbunare pe autorii incendierii Coranului” care au avut loc atunci în ţară, la iniţiativa lui Salwan Momika, un refugiat irakian.
A fost vorba, la acea vreme, despre ”crearea unor disensiuni în societatea suedeză”.
”Ancheta preliminară arată că statul iranian, prin intermediul Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice Iraniene (CGRI) a piratat datele unei societăţi suedeze care exploata un serviciu important de SMS”, anunţă într-un comunicat procurorul Mats Ljungqvist.
”Ancheta ne-a permis să stabilim identitatea hackerilor iranieni care au comis această gravă atingere la adresa protecţiei datelor”, precizează el.
Această anchetă a fost însă închisă între timp, din cauza neputinţei inculpării serviciilor iraniene.
Relaţiile dintre Suedia şi mai multe ţări din Orientul Mijlociu s-au deteriorat în vara lui 2023, când manifestaţii au izbucnit în aceste ţări împotriva mai multor incendieri ale Coranului în această ţară nordică.
Guvernul suedez a condamnat atunci incendierile Coranului pe teritoriul suedez, însă a subliniat asupra importanţei libertăţilor de exprimare şi de întrunire.
Ambasada Suediei în Irak a fost luată atunci cu asalt - în două rânduri - şi a fost incendiată în al doilea atac.
Suedia şi Iranul întreţin relaţii tensionate de mai mulţi ani, după arestarea în 2019 în Suedia a unui iranian, Hamid Noury, şi condamnarea acestuia la închsioare pe viaţă cu privire la rolul pe care l-a jucat în execuţii în masă a unor opozanţi, ordonate de Teheran în 1988.
El a fost predat Iranului în 2024, în schimbul eliberării a doi suedezi, unul dintre ei un diplomat al Uniunii Europene (UE).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.