Un bărbat a fost arestat, marţi, după ce a pătruns cu un pistol în clădirea Curţii Supreme din Colorado, în Denver, şi a aprins un foc pe o scară, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.
Poliţia l-a arestat pe Brandon Olsen, în vârstă de 44 de ani, sub acuzaţia de incendiere, jaf şi tâlhărie, spunând că acesta a fugit de la locul unui accident de maşină la scurt timp după ora 1 dimineaţa, a pătruns prin efracţie în Ralph L. Carr Colorado Judicial Center din centrul oraşului Denver şi a tras cu arma de foc într-un geam.
Poliţia a declarat că Olsen a luat cheile de la un agent de securitate neînarmat pe care l-a ameninţat cu arma şi a urcat la etajul şapte al clădirii, unde a tras focuri de armă şi a aprins un incendiu pe casa scării, care a fost stins în scurt timp de sistemul de aspersoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Olsen s-a predat poliţiei fără incidente, în jurul orei 3 dimineaţa, a precizat Departamentul de Poliţie din Denver într-un comunicat.
Deşi suspectul a fost dus la spital şi a fost externat de către personalul medical, nimeni nu a fost rănit, a precizat Patrula de Stat din Colorado într-un comunicat.
Nu era clar dacă Olsen era reprezentat de un avocat care să poată face o declaraţie în apărarea sa.
Motivul spargerii a fost neclar, dar patrula de stat din Colorado a exclus cu totul orice legătură cu recenta decizie a Curţii Supreme din Colorado privind candidatura lui Donald Trump la preşedinţie.
Curtea Supremă din Colorado l-a descalificat pe fostul preşedinte de pe buletinul de vot pentru alegerile primare republicane din acest stat pentru rolul său în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA de către susţinătorii săi.
Instanţa a decis că lui Trump îi este interzis de o prevedere constituţională americană care interzice oricărei persoane care "s-a implicat în insurecţie sau rebeliune" să ocupe o funcţie publică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.