Statele Unite şi China şi-au luat angajamentul să conlucreze în acest deceniu privind schimbările climatice, emiţând o declaraţie comună în ultimele zile ale Conferinţei Naţiunilor Unite privind clima, COP26, care are loc la Glasgow.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele mai mari două economii mondiale, şi statele care poluează cel mai mult, şi-au declarat intenţia de a „lucra individual, în comun şi cu alte ţări în timpul acestui deceniu decisiv, în funcţie de circumstanţele naţionale diferite, pentru a consolida şi accelera acţiunea şi cooperarea climatică”, arată declaraţia citată de nbcnews.com.

Trimisul special al SUA privind clima, John Kerry, şi omologul său chinez, Xi Zhenhua, au negociat acordul pe care l-au prezentat în conferinţe separate. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Kerry a scris pe Twitter că înţelegerea este „un pas în direcţia corectă, un semn al progresului şi o fundaţie solidă pentru cooperare continuă în ceea ce priveşte clima între ţările noastre”.

Ţările au spus că vor colabora privind defrişările şi că vor participa anul viitor la o întâlnire bilaterală legat de emisiile de metan, gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon. 

Declaraţia comună trasează, în mare, obiectivele anterioare, precum stoparea finanţării internaţionale a cărbunelui şi conservarea obiectivului Acordului de la Paris din 2015 privind limitarea creşterii temperaturii globale la 1,5C faţă de nivelul preindustrial.

Însă ea a oferit summitului de la Glasgow un impuls, arătând că cel mai mare poluator al lumii, China, este încă implicat.

Aceasta este cea mai importantă acţiune a Chinei de până acum la COP26, unde preşedintele Xi Jinping nu a participat - decizie criticată de omologul american, Joe Biden.

Acordul de miercuri cu SUA, al doilea cel mai mare poluator, pare că are ca scop să liniştească alţi participanţi că cele două ţări, ale căror acţiuni vor determina succesul sau eşecul eforturilor privind schimbările climatice, sunt mai implicate.

Totuşi, China nu a semnat acordul global privind emisiile de metan, pe care SUA şi Uniunea Europeană l-au negociat la Glasgow - reducerea emisiilor acestui gaz cu efect de seră cu până la 30% până la finalul deceniului. China a dezamăgit refuzând să crească obiectivul de reducere a emisiilor. Beijingul susţine că va ajunge la emisii zero de carbon până în 2060, un deceniu mai târziu faţă de obiectivul general.

Activiştii de mediu au salutat declaraţia comună, însă au avertizat că adevăratul test e reprezentat de acţiuni. 

UE şi ONU au caracterizat înţelegerea ca încurajatoare, însă Greenpeace a spus că ambele ţări trebuie să demonstreze mai multă implicare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.