SUA vor menţine sancţiunile împotriva Rusiei până când peninsula Crimeea, anexată în 2014, va fi înapoiată Ucrainei, conform declaraţiilor secretarului de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, care a precizat că Statele Unite nu vor recunoaşte anexarea Crimeei, rămânând în dezacord cu Moscova pe acest subiect.
Întrebată într-o conferinţă de presă dacă este posibil ca SUA să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 în timpul viitorului summit dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, Sanders a afirmat că SUA “nu recunosc anexarea Crimeei”.
“Rămânem în dezacord cu Rusia în această privinţă. Iar sancţiunile noastre privind Crimeea vor rămâne valabile până când Rusia va înapoia peninsula Ucrainei”, a declarat Sanders.
Întrebată dacă recunoaşterea anexării ar fi posibilă în situaţia în care Rusia acceptă anumite concesii, Sanders a replicat: “Nu voi intra în negocieri în acest moment”.
Consilierul pe probleme de securitate naţională din SUA, John Bolton, a declarat că a discutat despre anexarea ilegală a Crimeei cu Putin în timpul unei vizite recente la Moscova.
“Preşedintele Putin a fost destul de clar în această privinţă iar răspunsul meu a fost că va trebuie să rămânem în dezacord în această privinţă”, a afirmat Bolton pe 27 iunie, pentru CBS.
Kremlinul a anunţat luni că peninsula Crimeea este o parte inseparabilă a Rusiei şi nu va fi unul dintre subiectele discutate la summit-ul dintre Trump şi Putin, care va avea loc pe 16 iulie la Helsinki, în Finlanda.
Cei doi lideri vor discuta despre relaţiile dintre SUA şi Rusia şi „alte probleme de securitate naţională”, conform unui comunicat al Casei Albe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.