O încăierare a izbucnit între poliţie şi mai multe persoane care au săpat un tunel ilegal secret în sinagoga din Brooklyn, transmite The Guardian.
Un grup de bărbaţi aparţinând unei comunităţi evreieşti hasidice din New York au fost arestaţi luni, pe fondul unei dispute legate de un tunel ilegal săpat în secret în partea laterală a unei sinagogi istorice, care între timp a fost închisă.
Acţiunea forţelor de ordine, după ce tunelul a ieşit la iveală, a dus la o încăierare între poliţie şi cei care creaseră pasajul şi care doreau ca acesta să rămână.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sediul mondial Chabad-Lubavitch, situat în cartierul Crown Heights din Brooklyn, în New York, a fost marţi în haos, în timp ce liderii evrei şi poliţia s-au confruntat cu ceea ce rabinul Motti Seligson, purtător de cuvânt al Chabad, a numit un "grup de studenţi extremişti".
Clădirea a fost cândva casa liderului mişcării evreieşti ortodoxe, rabinul Menachem Mendel Schneerson, şi atrage mii de vizitatori în fiecare an. Schneerson a condus Chabad-Lubavitch timp de mai bine de patru decenii înainte de moartea sa în 1994, revigorând o comunitate religioasă hasidică care fusese devastată de Holocaust.
Seligson a declarat că studenţii rebeli din interiorul mişcării au "spart în secret zidurile clădirii libere din spatele sediului central, creând un pasaj subteran sub un rând de clădiri de birouri şi săli de conferinţe care, în cele din urmă, s-a conectat la sinagogă".
O echipă de constructori a fost adusă luni pentru a repara pereţii deterioraţi, dar a fost întâmpinată cu proteste din partea celor care au creat tunelul.
"Aceste eforturi au fost întrerupte de extremiştii care au spart zidul de la sinagogă, vandalizând sanctuarul, într-un efort de a-şi păstra accesul neautorizat", a declarat Seligson.
Motivul creării tunelului rămâne nedeclarat.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York (NYPD) a declarat că ofiţerii au fost chemaţi la clădire luni după-amiază pentru a răspunde unui grup turbulent care încălca proprietatea şi deteriora un zid.
Persoanele presupuse a fi responsabile de construirea tunelului au fost arestate pentru distrugere şi violare de domiciliu, precum şi pentru obstrucţionarea administraţiei guvernamentale, potrivit unui purtător de cuvânt al NYPD.
Inspectorii oraşului au fost chemaţi la faţa locului pentru a efectua o inspecţie structurală de urgenţă. În timpul inspecţiei, ofiţerii de poliţie au stat în spatele baricadelor care înconjoară sediul, blocând o coadă de tineri care doreau să intre în clădire.
Un pont anonim despre locaţie fusese trimis luna trecută la departamentul de pompieri din New York, dar când o echipă de prevenire a incendiilor a intervenit, s-a constatat că toate ieşirile erau operabile şi conforme cu normele, potrivit Amandei Farinacci, purtător de cuvânt al agenţiei.
Poliţia din New York a declarat că imobilul este acum închis în aşteptarea unei revizuiri a siguranţei structurale de către inspectorii oraşului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.