Statele Unite au cumpărat 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva covid-19 de la alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech, care urmează să fie livrate până în iulie, a anunţat miercuri Pentagonul, iar comanda totală americană creşte astfel la 400 de milioane de doze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jumătate dintre cele 400 de milioane de doze provin de la Pfizer-BioNTech, iar cealaltă jumătate de la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna.

Această comandă totală permite vaccinarea a 200 de milioane de persoane, în contextul în care vaccinul se administrează în două doze la aproximativ o lună distanţă.

”Potrivit prevederilor acordului, Pfizer va livra cel puţin 70 de milioane de doze până la 31 iunie 2021, iar restul până la 31 iulie cel mai târziu”, a anunţat într-un comunicat Departamentul american al Apărării.

Acest acord oferă totodată Guvernului american opţiunea de a cumpăra 400 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, precizează Pentagonul - în contextul în care administraţia lui Donald Trump a fost acuzată de faptul că a lăsat să-i scape ocazia de a ”securiza” cantităţi importante de vaccin.

Statele Unite speră să imunizeze 20 de milioane de persoane luna aceasta, în care acordă prioritate personbalului medical şi pensionarilor.

Duminică, un comitet de stabilit ca următoarele persoane vaccinate să fie persoanele în vârstă de peste 75 de ani şi angajaţii consideraţi esenţiali, precum cadrele didactice, angajaţii supermarketurilor şi membrii forţelor de ordine - în total aproximativ 30 de milioane de oameni.

”Prin intermediul acestei achiziţii a Guvernului federal, americanii vor şti că avem suficient vaccin pentru a-i imuniza pe toţi cei care vor acest lucru până în iunie 2021”, a apreciat secretarul american al Sănătăţii Alex Azar, citat în comunicatul Pentagonului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.