Preşedintele american Joe Biden şi liderul Chinei, Xi Jinping, sunt aşteptaţi să discute joi, a declarat o sursă familiarizată cu acest plan, pe fondul noilor tensiuni legate de Taiwan şi invazia Rusiei în Ucraina, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Securităţii Naţionale a Casei Albe, John Kirby, a declarat marţi reporterilor că gestionarea concurenţei economice dintre cele două ţări va fi, de asemenea, punctul central al convorbirii.

Va fi al cincilea apel între cei doi lideri şi vine în momentul în care China a transmis avertismente sporite administraţiei Biden cu privire la o posibilă vizită a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, în Taiwanul guvernat democratic, pe care Beijingul îl pretinde drept teritoriul său.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Totul, de la tensiunile din Taiwan, până la războiul din Ucraina, precum şi modul în care gestionăm mai bine concurenţa dintre cele două naţiuni, cu siguranţă în sfera economică”, a spus Kirby despre subiectele care vor fi discutate.

„Acesta este o convorbire care a fost programată de mult timp şi există deja o agendă destul de solidă de lucruri despre care să vorbească aceşti doi lideri”, a spus el.

Statele Unite nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwan, dar sunt obligate prin legea SUA să ofere insulei mijloacele de a se apăra. Casa Albă s-a grăbit să reitereze că poziţia nu s-a schimbat, în ciuda speculaţiilor cu privire la o posibilă călătorie a lui Pelosi.

Discuţia vine în momentul în care Congresul SUA ia în considerare ca legislaţia privind actul cipurilor să ofere aproximativ 52 de miliarde de dolari în subvenţii pentru industria semiconductoarelor din SUA, precum şi un credit fiscal de investiţii pentru fabricile de cipuri, estimat a fi în valoare de 24 de miliarde de dolari, pe care Biden l-a solicitat ca fiind crucial pentru a concura economic cu China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.