SUA cred că balonul chinezesc doborât la 4 februarie după ce a traversat Statele Unite avea iniţial o traiectorie ce l-ar fi dus deasupra Guam şi Hawaii, dar a fost deviat de la curs din cauza vântului, a declarat miercuri un oficial american care a vorbit sub rezerva anonimatului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Balonul, pe care Washingtonul îl suspectează că ar fi fost se spionaj, în timă ce Beijingul spune că era un instrument civil de cercetare, a plutit în derivă peste Insulele Aleutine din Alaska, apoi a trecut prin Canada şi centrul Statelor Unite înainte de a fi doborât de armata americană în largul coastelor Carolinei de Sud, la 4 februarie.

Incidentul a tensionat şi mai mult relaţiile dintre SUA şi China şi l-a determinat pe secretarul de stat american Antony Blinken să amâne o vizită planificată la Beijing săptămâna trecută.

Armata americană şi agenţiile de informaţii au urmărit balonul din momentul în care acesta decolase de pe insula Hainan, în apropiere de coasta de sud a Chinei, a relatat marţi The Washington Post.

Armata americană a declarat luni că a recuperat componente electronice esenţiale din balon, precum şi secţiuni mari ale obiectului în sine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.