Statele Unite şi restul marilor economii democratice care fac parte din "Grupul celor şapte" vor dezvălui noi sancţiuni şi restricţii la exporturi care să afecteze "maşinăria de război" rusă, a declarat a declarat un oficial de rang înalt de la Casa Albă, citat de AFP.
Liderii G7 se reunesc vineri la Hiroshima, invazia din Ucraina, aflată de-acum în al doilea an, fiind un subiect important pe ordinea de zi.
Statele Unite au fost vârful de lance al sancţiunilor dure impuse companiilor, băncilor şi persoanelor fizice din Rusia, iar anunţul care urmează să fie făcut este menit să reafirme hotărârea puterilor mondiale de a sprijini Ucraina şi de a strânge şurubul în cazul Moscovei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceste măsuri, la care Statele Unite contribuie cu un set "substanţial" de sancţiuni, vor "face şi mai dificilă alimentarea maşinăriei de război a Rusiei", a precizat sursa citată. Măsurile americane sunt menite să "limiteze în mod semnificativ accesul Rusiei la produsele necesare pentru capacităţile sale de luptă", a explicat înaltul oficial american.
EXPORTURI INTERZISE CĂTRE 70 DE ENTITĂŢI
Statele Unite vor interzice astfel în mod specific exporturile americane către 70 de entităţi din Rusia şi din alte ţări. În plus, Washingtonul va pune în aplicare 300 de sancţiuni împotriva diferitelor ţinte, "persoane, organizaţii, nave şi aeronave", în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
Occidentul a decis sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei de la invadarea Ucrainei în februarie 2022, pentru a o sugruma din punct de vedere economic, inclusiv prin diminuarea veniturilor provenite din petrol, şi pentru a-i perturba industria de apărare.
Preocuparea occidentalilor este acum de a împiedica Moscova să eludeze sancţiunile, motiv pentru care ultimele măsuri americane vizează, de asemenea, "eliminarea posibilelor lacune".
Washingtonul promite să "pună presiune asupra sectorului financiar (rusesc), precum şi asupra capacităţii Rusiei de a produce energie pe termen mediu şi lung", a declarat înaltul oficial de la Casa Albă.
Este vorba, de asemenea, despre "menţinerea îngheţării activelor suverane ruseşti".
Sursa americană nu a vrut să dea detalii despre sancţiunile care urmează să fie anunţate de celelalte ţări din G7, precizând că acestea vor fi menţionate într-un comunicat al summitului. Statele Unite intenţionează să "alinieze în continuare (sancţiunile sale) cu cele impuse de Uniunea Europeană şi de Regatul Unit pentru a se asigura că G7 rămâne cât mai bine coordonat posibil", a arătat sursa AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.