Statul indian Nagaland a interzis importarea, comercializarea şi vânzarea cărnii de câine, decizie primită cu mare entuziasm de apărătorii drepturilor animalelor, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Statul din nord-estul Indiei a luat această decizie în urma unei campanii susţinute de activiştii pentru apărarea animalelor.

Aceştia au afirmat că decizia reprezintă un "punct de cotitură" pentru a se pune capăt cruzimii faţă de câini în India.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Însă au fost şi alte organizaţii care au criticat această decizie.

Mâncatul cărnii de câine este ilegal în anumite zone din India, dar în unele comunităţi această carne este considerată o delicatesă.

"Autorităţile au decis să interzică comercializarea şi importarea câinilor, pieţele de câini şi vânzarea de carne de câine, atât gătită, cât şi negătită", a anunţat secretarul Cabinetului din Nagaland, Temjen Toy.

Aproape 30,000 de câini pe an sunt vânduţi în pieţe în Nagaland, fiind bătuţi cu bâte din lemn, conform activiştilor pentru apărarea animalelor.

Deşi nu la scară largă, mâncatul cărnii de câine este răspândit şi în China, Coreea de Sud şi Thailanda.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.