Senatul italian a aprobat o solicitare a premierului Giuseppe Conte de prelungire - până la 15 octombrie - a stării de urgenţă sanitară împotriva epidemiei covid-19 în Italia, care acordă Guvernului prerogative consolidate, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prelungirea stării de urgenţă a fost adoptată cu 157 la 125 din cele 319 de voturi din Camera superioară a Parlamentului italian.

Starea de urgenţă sanitară a fost instaurată în Italia pe o perioadă iniţială de şase luni, începând de la 31 ianuarie, după confirmarea primelor două contaminări la Roma.

În urma unor critici din partea opoziţiei, Conte s-a abţinut să ceară o prelungire a stării de urgenţă până la sfârşitul anului, aşa cum avea în vedere, şi a solicitat o prelungire a acestui dispozitiv până în octombrie.

”Virusul continuă să circule şi nu şi-a încheiat cursa. Ar fi obtuz să se suspende abrupt o măsură atât de eficientă”, a pledat şeful Guvernului în Senat.

Starea de urgenţă sanitară consolidează atribuţiile executivelor, atât la nivel naţional, cât şi regional. Ea facilitează instituirea unor ”zone roşii” acolo unde oficiali percep un risc al unei creşteri a epidemiei şi permite deblocarea unor mijloace suplimentare în spitale, în caz de nevoie.

Starea de urgenţă simplifică totodată proceduri administrative, în contextul în care Italia se pregăteşte să redeschidă şcolile, în septembrie, după o închidere de şase luni.

Italia a fost una dintre ţările din Europa cele mai dur afectate de noul coronavirus - cu peste 35.000 de morţi şi aproximativ 246.500 de persoane contaminate în total.

Noile contaminări au scăzut puternic în ultimele trei luni, iar adversarii lui Giuseppe Conte consideră că nu mai este necesar să-i acorde prerogative excepţionale care-i permit să ocolească Parlamentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.