Electricitatea a fost restabilită aproape în întregime în Spania şi Portugalia marţi dimineaţa, permiţând o întoarcere treptată la viaţa normală în cele două ţări, afectate luni de o pană uriaşă care a durat între zece şi 20 de ore în anumite regiuni, relatează AFP.
”După o noapte intensă, am reuşit să restabilim electricitatea pentru a satisface 99,95% din cerere”, a salutat marţi pe X premierul socialist spaniol Pedro Sánchez, care şi-a felicitat din nou concetăţenii pentru ”responsabilitatea” şi ”civismul” lor.
Gestionarul portughez REN a dat asigurări marţi că reţeaua electrică a ţării este ”perfect stabilizată” şi că cei 6,4 milioane de clienţi portughezi au electricitate.
Această pană uriaşă a avut loc luni, către ora locală 12.30 (13.30, ora României) şi ar fi avut consecinţe până în Groenlanda, unde o parte a insulei a fost ptivată luni seara de toate mijloacele de comunicare - telefon, sms, Internet -, în parte gestionate din Spania.
Originea penei nu era cunoscută, în continuare, marţi, iar autorităţile au insistat în mai multe rânduri să precizeze că nu îndepărtează nicio ipoteză.
”DECONECTAREA SISTEMULUI”
Luni seara, directorul de operaţiuni al gestionarului reţelei electrice spaniole (REE) Eduardo Prieto a avansat, în faţa presei, câteva explicaţii, evocând ”o oscilaţie puternică a fluxurilor de putere, însoţită de o pierdere de producţie foate importantă”.
”Această pierdere de producie a depăşit perturbarea de referinţă pentru care sunt concepute şi exploatate sistemele elctrice în Uniunea Europeană (UE), iar în consecinţă a avut loc o deconectare a sistemului electric peninsular spaniol peninsulare de restul sistemului european”, a adăugat el.
Această deconectare a antrenat, după aceea, ”prăbuşirea” reţelei spaniole şi portugheze, a precizat el.
”Nicio ipoteză” nu este ”îndepărtată”, sublinia luni seara premierul Pedro Sánchez.
”Niciodată” nu a existat o asemenea ”prăbuşire” a reţelei electrice, adăuga el, precizând că ”15 gigawaţi” de electricitate au fost ”pierduţi brusc” în reţeaua spaniolă, totul ”în abia cinci secunde”.
Pe străzile oraşelor spaniole, revenirea curentului, luni seara, a fost primită adesea cu aplauze şi strigăte de bucurie ale locuitorilor, după o zi lungă fără curent, dar şi fără Internet sau telefon mobil.
Revenirea curentului a permis restabilirea traficului feroviar pe mai multe axe feroviare, inclusiv Madrid-Sevilia şi Madrid-Barcelona, potrivit companiei naţionale Renfe. Traficul rămâne însă suspendat pe mai multe axe mari, după ce autorităţile au dat prioritate restabilirii trenurilor suburbane.
Potrivit ministrului Transporturilor Oscar Puente, trei trenuri era în continuare blocate marţi dimineaţa în Spania, cu pasageri la bord.
La Madrid, circulaţia metroului rămânea suspendată, în acest stadiu, pe anumite linii, însă barurle şi magazinele au redeschis treptat marţi dimineaţa, reluându-şi activitatea normală după ce au fost nevoite să închidă precipitat luni.
”FOARTE VULNERABILI”
Majoritatea şcolilor i-au primit în mod normal pe elevi, în pofida faptului că sistemul spaniol foarte descentralizat le lasă o mare latitudine diverselor regiuni să tranşeze aceste probleme.
O avocată, María Jesús Cobos, în vârstă de 50 de ani, s-a întors acasă, luni seara, cu maşina şi s-a întâlnit cu multe persoane care încercau să ajungă în diverse cartiere ale Madridului.
”Până la (ora locală) 22.45 (23.45, ora României), nu am avut mici lumină şi nici mijloace de comunicare. Asta m-a învăţat că suntem foarte vulnerabili”, a declarat ea AFP marţi dimineaţa.
Însă ”a trebuit să conduc fără semafoare, iar oamenii au fost foarte civilizaţi. Asta ne arată că putem să ne descurcăm în multe situaţii”, a salutat ea.
O revenire completă la normal era aşteptată cu nerăbdare atât în Spania, cât şi în Portugalia, după o zi lungă de jonglat cu dificultăţi, de la metroul închis, autobuze pline ochi, trenuri blocate şi până la comunicaţii extrem de dificile.
Atât la Madrid, cât şi la Barcelona, mii de locuitori au fost nevoiţi să traverseze parţial oraşul pentru a se întoarce acasă pe jos, printre ambuteiaje monstru.
Cozi lungi de sute de metri s-au format în staţiile de autobuz.
Numai în regiunea Madrid, 286 de operaţiuni au avut loc în ajutorul unor persoane blocate în lift, potrivit autorităţilor regionale.
În Europa, o defecţiune a reţelei germane la 4 noiembrie 2006 a aruncat în beznă zece milioane de persoane, jumătate în Franţa şi restul în Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Spania, timp de o oră.
Cu trei ani mai înainte, Italia întreagă, fără Sardinia, a rămas fără electricitate, la 28 septembrie 2003.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.